Vulnerabilitatea exportatorilor de combustibili fosili

Țări care în timp s-au bucurat de influență geopolitică deoarece furnizează combustibili fosili, este probabil să înregistreze o scădere a acoperirii și influenței lor globale dacă nu își pot reinventa economia pentru o nouă eră energetică.

Multe țări bogate în combustibili fosili sunt capabile să proiecteze o putere internațională considerabilă. Aceștia își pot folosi veniturile din combustibili fosili (diferența dintre costul de producție și prețul de piață al combustibililor fosili) pentru a finanța dezvoltarea socio-economică și diversificarea economică, pentru a-și consolida în mod semnificativ capacitățile militare sau pentru a investi în active străine, cum ar fi titlurile de valoare din SUA.

Se preconizează că transformarea energiei va pune presiune asupra prețurilor combustibililor fosili și a veniturilor aferente. (50) Dacă veniturile din combustibili fosili scad, aceste țări vor trebui să-și regândească prioritățile și strategiile naționale. Figura 6 enumeră țările care își obțin o mare parte din PIB din veniturile combustibililor fosili.

Figura 6. Veniturile din combustibilii fosili ca procent din PIB (medie 2007-16)

Figura 6 arată clar că veniturile petrolului au fost în general mult mai mari decât veniturile de la gaze naturale și veniturile cărbunelui. Dintre țările ale căror venituri pentru combustibili fosili se ridică la peste 10% din PIB, veniturile la gaze naturale sunt mai mari decât veniturile petrolului în doar trei: Turkmenistan, Uzbekistan și Trinidad și Tobago. Într-o singură țară, Mongolia, veniturile cărbunelui reprezintă cea mai mare parte. În toate celelalte țări, inclusiv marii exportatori de gaze precum Rusia, veniturile petrolului domină.

O scădere a veniturilor din combustibili fosili are potențialul de a destabiliza profund țările care nu și-au pregătit suficient economiile pentru consecințe. Pierderea veniturilor petroliere în țările cu guvernanță slabă ar putea duce la fracturi în societate și instabilitate politică. Scăderea prețului petrolului în anii 1980 a fost unul dintre factorii care au contribuit la declinul și eventuala cădere a Uniunii Sovietice, care, la rândul său, a dus la sfârșitul Războiului Rece, probabil cea mai mare schimbare geopolitică de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial.

Figura 7 arată pregătirea exportatorilor de combustibili fosili, pe baza expunerii și rezistenței. (51) Expunerea surprinde gradul în care țările se bazează pe chiriile de la combustibili fosili. (52) Reziliența măsoară veniturile în raport cu populația pentru a surprinde cât de puternic poate răspunde o economie la riscurile prezentate de tranziția energetică. (53)

Figura 7. Pregătirea relativă a țărilor producătoare de combustibili fosili pentru tranziția energetică

Se pot distinge patru grupuri de țări:

Țări foarte expuse, cu rezistență scăzută

Aceste țări sunt foarte dependente de veniturile combustibililor fosili, care reprezintă de obicei mai mult de 20% din PIB-ul lor. De asemenea, le lipsește rezistența, deoarece PIB-ul lor pe cap de locuitor este scăzut și au rezerve financiare limitate. Țările din acest grup includ Libia, Angola, Republica Congo, Timorul de Est și Sudanul de Sud.

Țări foarte expuse, foarte rezistente

Aceste țări sunt foarte dependente de veniturile combustibililor fosili, dar au venituri și capacitate suficiente pentru a se putea reinventa și a se adapta la tranziția energetică. Acestea includ state din Golf, cum ar fi Arabia Saudită, Qatar, Kuweit și Emiratele Arabe Unite (EAU) și Brunei Darussalam.

Țări moderat expuse, moderat rezistente

Aceste țări sunt destul de expuse, dar economiile lor sunt moderat rezistente. În consecință, aceștia ar trebui să poată gestiona tranziția, cu condiția să implementeze politici eficiente pentru a-și diversifica economiile. Acest grup include Rusia, Iranul, Algeria și Azerbaidjan.

Țări cu expunere relativ scăzută

Veniturile combustibililor fosili din aceste țări reprezintă mai puțin de 10% din PIB, așa că ar trebui să fie mai puțin vulnerabile la tranziția energetică. Acest grup include Malaezia, Bahrain, Columbia și Norvegia.

În multe țări producătoare de petrol, există un contract social implicit în care autoritatea statului decurge din furnizarea de servicii generoase subvenționate. Dacă veniturile din petrol scad pentru o perioadă lungă de timp, aceste guverne se vor lupta să ofere programele socio-economice la care cetățenii au ajuns să se aștepte. Austeritatea poate distruge legitimitatea statului, ducând posibil la tulburări sociale, lupte politice interioare și chiar violență. În astfel de cazuri, tulburările politice interne s-ar putea răspândi peste granițele naționale, cu consecințe asupra statelor învecinate. Într-adevăr, apariția unui vid de putere în petrostate este potențial cel mai mare risc geopolitic al tranziției energetice. (54)

Vulnerabilitatea este probabil cea mai mare în țările în care dependența de veniturile petroliere este cea mai mare și unde există un nivel ridicat al șomajului în rândul tinerilor. Revoluțiile recente din Orientul Mijlociu indică natura formidabilă a provocărilor de guvernanță din aceste state, care vor deveni și mai dificil de rezolvat pe măsură ce veniturile din petrol scad. Nigeria este vulnerabilă și în acest sens. S-a luptat de mult cu guvernanța proastă și sărăcia, iar acum se confruntă cu o creștere a tinerilor: vârsta medie a populației este de 18 ani și se așteaptă ca țara să depășească Statele Unite pentru a deveni a treia cea mai populată țară din lume până în 2050. (55)

Pierderea veniturile de petrol poate provoca o reglare dureroasă pe termen scurt. Pe termen lung, însă, economiile bazate pe combustibili fosili au posibilitatea de a reduce riscurile prezentate de dependența de petrol și de a crea un viitor economic mai stabil, echitabil și productiv pentru popoarele lor. Studiile arată că veniturile mari ale petrolului pot submina creșterea, distorsiona economia, capta instituțiile democratice, stimula corupția, împiedica dezvoltarea industriei interne și agravează conflictele. (56) Deși majoritatea acestor efecte adverse pot fi evitate prin buna guvernare, statul de drept și politici solide (57), acestea rămân totuși un risc semnificativ pentru multe state bogate în petrol.

Diversificarea economică pentru a reduce dependența de veniturile petroliere a fost un obiectiv de politică de lungă durată al multor țări exportatoare de petrol. Strategia de diversificare și decarbonizare economică a Emiratelor Arabe Unite, de exemplu, arată modul în care luarea de decizii informată poate reduce riscurile. Politica energetică a Emiratele Arabe Unite prevede o pondere de 44% a energiei curate și 70% decarbonizare a economiei până în 2050. Cu toate acestea, puține țări și-au investit cu succes profiturile în resurse și au construit o economie puternică și diversificată. Cu excepția Malaeziei și Emiratelor Arabe Unite, puțini exportatori de petrol au respectat regula lui Hartwick care prevede că, pentru a menține consumul pe cap de locuitor pe termen lung, activele subsolului (cum ar fi petrolul, gazele și cărbunele) ar trebui transformate în active de suprafață reproductibile (cum ar fi capitalul uman sau fizic). (58)

În ultimii ani, ca recunoaștere a noii realități, mai multe țări exportatoare de petrol au dezvoltat planuri de diversificare a economiilor și de creștere a rezistenței (a se vedea Tabelul 1).

Tabelul 1. Planurile de diversificare ale țărilor Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG).

An	Țata	Plan
1995	Oman	Oman 2020: Visions for Oman’s Economy
2008	Bahrain	Economic Vision 2030
2008	Qatar	Qatar National Vision 2030
2009	Kuweit	State Vision Kuwait 2035
2010	UAE	Vision 2021
2016	Arabia Saudită	Saudi Vision 2030
2017	Kuweit	New Vision 2035

Statele bogate în petrol și gaze vor obține multe beneficii din diversificarea economiilor lor. Ei își vor consolida perspectivele de creștere pe termen lung și își vor proteja economiile de capriciile prețurilor internaționale ale mărfurilor, o sursă cheie de volatilitate macroeconomică. (59) O economie deschisă și un sector privat competitiv vor genera o creștere mai durabilă. De asemenea, vor crea locuri de muncă mai productive, o prioritate importantă în țările în care un număr mare de tineri sunt șomeri. În cele din urmă, diversificarea va ajuta la pregătirea aceste țări pentru vârful care se profilează al cererii de petrol.

Este necesară o strategie adaptată pentru a crea o cale sigură către transformarea și diversificarea economică, mai ales că fiecare țară are caracteristici unice și se confruntă cu provocări speciale care necesită soluții specifice pentru a le rezolva. Intervențiile politice care încurajează diversificarea includ disciplina fiscală și monetară, investițiile în capitalul uman și infrastructură și sprijinul pentru sectorul privat (60).

Referințe

50 IEA, Special excerpt: outlook for producer economies, in World Energy Outlook 2018, International Energy Agency, 2018.
51 Two indicators have been selected to show the relative position of different states, while recognizing that many factors influence a country’s preparedness for the energy transition. For a more detailed analysis of this issue, see World Bank, Crossroads – Climate strategies of fossil fuel-dependent countries, World Bank, 2018.
52 Fossil fuel rents are calculated as a percentage of GDP. To normalize the effect of volatile oil prices, average rents in the last 10 years (2007-2016) were used.
53 GDP per capita was used, calculated in terms of power-purchasing parity in 2016.
54 Remark made by General Tom Middendorp, former Chief of Defence of the Armed Forces of the Netherlands, Oslo, June 24, 2018.
55 UN DESA, World Population Prospects, United Nations Department of Economic and Social Affairs, Population Division, 2017.
56 Sachs, J. D., and A. M. Warner, “The curse of natural resources” in European Economic Review, 2001,45(4-6), 827-838; Ross, M., The Oil Curse: How petroleum wealth shapes the development of nations, Princeton University Press, 2012; Colgan, J. D., Petro-aggression: When oil causes war, Cambridge University Press, 2013.
57 Norway, a significant producer of oil and gas, tops international league tables for its economic performance and the quality of its governance.
58 World Bank, The Changing Wealth of Nations – Measuring Sustainable Development in the New Millennium, The World Bank, 2011.
59 Lederman, D. and W. Maloney, “Trade Structure and Growth”, in D. Lederman and W. Maloney (eds.), Natural Resources: Neither Curse nor Destiny, The World Bank, 2007.
60 Ross, M. L., What do we know about economic diversification in oil-producing countries? (Unpublished manuscript, 2017).