Patru fetițe se uită pe fereastră la zăpada care cade. Ele s-au născut în Orient, unde nu e niciodată foarte frig, și aceasta este prima dată când văd zăpadă.
”Ce poate fi aceasta?” întreabă Leila, cea mai mică.
„Eu știu“, răspunde Cora. ”Se face curat în cer, și Preasfânta Fecioară bate patul umplut cu pene.”
”Nici vorbă”, răspunde Miriam; „acestea nu sunt pene, ci bucăți mici de hârtie, și îngerii sunt cei care golesc coșurile de gunoi în care copilul Isus a aruncat scrisorile copiilor care i-au scris la Crăciun. Da, sunt sigură, recunosc scrisoarea mea.”
”Eu”, răspunde Sefora cea gurmandă, „cred că e zahăr. Dacă măcar l-am putea gusta!”
Dar Daniel, fratele lor mai mare, care a auzit totul, s-a pus pe râs:
„Nici zahăr, nici scrisori rupte, nici pene! E zăpadă, zăpadă așa cum există în fiecare an în Europa, zăpada cu care se fac bulgări de zăpadă și oameni de zăpadă. Vom face mâine, dacă sunteți cuminți.”
”Ce păcat că nu e zahăr!” suspină Sefora punându-și limba pe geam.
Lasă un răspuns