Home » Articole » RO » Artă » Literatură » Hans Christian Andersen » 016. Procesul – Omul cu bastonul

016. Procesul – Omul cu bastonul

Procesul

Într-o seară, câteva zile mai târziu, Ion mergea de-a lungul unuia dintre coridoarele care separau biroul său de scara principală – era aproape ultimul care pleca spre casă în acea seară, mai rămăsese doar câţiva funcţionari la lumina unui singur bec în departamentul de expediţii – când auzi un oftat din spatele unei uși pe care el nu o deschisese niciodată, crezând dintotdeauna că dincolo de ea este o cameră cu vechituri. Rămase uimit și ascultă din nou pentru a vedea dacă nu cumva îl înşeală auzul. Pentru o vreme fu liniște, apoi se auziră mai multe suspine. Primul său gând a fost să apeleze la unul dintre oamenii de serviciu, ar fi fost bine să existe un martor prezent, dar apoi mânat de o curiozitate incontrolabilă pur și simplu smuci ușa deschizând-o. Era, așa cum crezuse, o cameră de vechituri. Materiale vechi, inutilizabile, călimări goale de cerneală zăceau împrăștiate la intrare. Dar în camera îngustă se aflau trei bărbați, ghemuiţi sub plafonul scund. O lumânare aprinsă era fixată pe un raft.

Ce faceţi aici?” întrebă Ion liniștit, dar supărat și fără să se gândească. Unul dintre bărbați era cu siguranţă responsabil, și atrăgea atenția fiind îmbrăcat într-un fel de costum de piele de culoare închisă, care îi lăsa gâtul și pieptul, ca și brațele, expuse. Acesta nu răspunse. Dar ceilalţi doi strigară,

Domnule C.! Vom fi bătuţi pentru că aţi făcut o plângere împotriva noastră la judecătorul de instrucție.” Abia acum realiză Ion că erau de fapt cei doi polițiști, Felix şi Victor, și că al treilea om avea un baston în mână cu care urma să-i bată.

Ei bine“, spuse Ion, uitându-se la ei, “nu am făcut nicio plângere, am spus doar ce s-a întâmplat la mine acasă. Și comportamentul dvs. nu a fost în întregime inofensiv, la urma urmei.

Domnule C.“, declară Victor, în timp ce Felix încerca în mod clar să se adăpostească în spatele lui pentru a se proteja de-al treilea om, “dacă aţi ști cât de rău suntem plătiți nu aţi mai gând așa de rău despre noi. Am o familie de hrănit, iar Felix aici de faţă a vrut să se căsătorească, e nevoie de mai mulți bani de oriunde e posibil, nu e suficient doar să munceşti din greu, indiferent cât de mult ai încerca. Am fost extrem de tentat hainele dvs. frumoase, polițiștii nu îşi permit așa ceva, desigur, și nu este corect din partea noastră, dar e o traditie ca hainele să ajungă la poliţişti, așa a fost mereu, credeţi-mă, și e este de înțeles, nu-i așa, ce mai contează lucrurile de genul ăsta pentru oricine are ghinionul să fie arestat? Dar dacă acesta începe să vorbească despre aşa ceva în public atunci trebuie să exsite o pedeapsă.

Nu știam nimic din toate astea, și am făcut niciun fel de solicitare ca să fiţi pedepsiţi, am acţionat pur și simplu din principiu.

Felix“, declară Victor, întorcându-se spre celălalt polițist, “nu ți-am spus că domnul nu a cerut să fim pedepsiţi? Acum poţi auzi cu urechile tale, nici măcar nu știa că va trebui să fim pedepsiți.

Nu îi lăsaţi să vă convingă, vorbind așa“, spuse al treilea om lui Ion, “această pedeapsă pe cât de dreaptă pe atât de inevitabilă.

Nu îl ascultaţi“, declară Victor, întrerupându-se doar pentru a duce rapid mâna la gură când primi o lovitură de baston, “suntem pedepsiți doar pentru că aţi făcut o plângere împotriva noastră. Nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat în caz contrar, chiar dacă s-ar fi aflat ce am făcut. Puteţi numi asta dreptate? Amândoi, eu în mod special, ne-am demonstrat valoarea ca buni poliţişti de-a lungul timpului – trebuie să admiteţi că din punct de vedere al sarcinilor ne-am făcut treaba bine – lucrurile stăteau bine pentru noi, aveam perspective, aproape sigur am fi fost făcuţi şi responsabili cu bastonul, ca acesta, doar că el a avut norocul de a nu avea nicio reclamaţie de la nimeni, nici nu există prea multe plângeri de genul asta. Doar că totul s-a terminat acum, domnule C., carierele noastre sunt terminate, va trebui de acum încolo să facem munci mult inferioare activităţii de polițist, și pe lângă toate acestea ne alegem şi cu această bătaie teribil de dureroasă.

“Poate bastonul provoca atât de multă durere?” întrebă Ion, testând bastonul pe care responsabilul îl agita în fața lui.

Vom fi loviţi dezbrăcaţi complet“, spuse Victor.

Oh, înţeleg“, declară Ion, privindu-l drept în ochi pe responsabilul cu bastonul, pielea lui era bronzată ca cea a unui marinar, și fața lui arăta sănătate și vigoare. “Atunci nu există nicio posibilitate de a-i cruţa pe aceşti domni de bătaie?” întrebă el.

Nu“, spuse responsabilul cu bastonul, clătinând din cap râzând. “Dezbrăcaţi-vă!” ordonă el polițiștilor. Şi îi spuse lui Ion, “Nu ar trebui să credeţi tot ce vă spun, le e frică de bătaie, asta îi face să nu mai judece cum trebuie. Ăsta de aici, de exemplu“, arătând spre Victor “tot ce v-a spus cu privire la perspectivele carierei sale, e ridicol Uitaţi-vă la el, cât e de gras – primele lovituri ale bastonului se vor afunda în grăsime Știi cum a ajuns aşa de gras? S-a obişnuit ca, la fiecare persoană arestată de el, îi mănâncă mâncarea. Nu v-a mâncat mâncarea? Da, aşa m-am gândit şi eu. Dar un om cu o burtă ca asta nu poate ajunge responsabil cu bastonul și nu va fi niciodată, este în afară de orice îndoială.

Există astfel de responsabili cu bastonul,” insistă Victor, care tocmai îşi desfăcuse cureaua de la pantaloni.

Nu“, spuse responsabilul cu bastonul, lovindu-l aşa de tare cu bastonul pe gât că acesta se crispă de durere, “nu ar trebui să ascultați asta, hai dezbracă-te.

V-aş fi recunoscător dacă i-aţi lăsa să plece“, declară Ion, și fără să se uite la responsabilul cu bastonul – întrucât astfel de chestiuni sunt cel mai bine duse la bun sfârşit cu ochii în pământ – scoase portofelul.

Și apoi aţi încerca să depuneţi o plângere şi împotriva mea,“, spuse responsabilul cu bastonul, “și să fiu astfel bătut. Nu, nu!

Acum, să fim serioşi“, spuse Ion, “dacă aș fi vrut să obțin pedepsirea acestora nu aș fi încercat acum să cumpăr libertatea lor, nu-i aşa? Aş putea pur și simplu să închid ușa din spatele meu, să mă duc acasă și să nu mai văd sau aud nimic de ei. Dar nu asta fac, este într-adevăr mult mai important pentru mine să-i lăsaţi să plece liberi. Dacă mi-aș fi dat seama că vor fi pedepsiți, sau chiar numai că vor putea fi pedepsiți, nu le-aş fi pomenit niciodată numele, întrucât nu ei sunt cei pe care îi consider responsabili. Instituţia e de vină, oficialii înalţi sunt cei vinovaţi.

Așa este!” strigară polițiștii, care apoi primiră imediat o altă lovitură de baston pe spatele lor acum expuse.

Dacă ați avea un înalt judecător aici de bătut“, declară Ion, apăsând în jos bastonul în timp ce vorbea pentru a împiedica să mai fie ridicat, “nu aş face nimic să vă opresc, dimpotrivă, aș plăti chiar bani pentru a vă stimula.

Da, e foarte plauzibil ce spuneţi“, spuse responsabilul cu bastonul, “numai că eu nu sunt genul de persoană care poate fi mituită. E treaba mea să bat oameni, așa că îi bat.

Felix, polițistul, fusese destul de liniștit până acum, probabil în așteptarea unui rezultat bun la intervenția lui Ion, dar acum păși spre ușă doar în pantalonii, îngenunche agățat de brațul lui Ion și șopti,

Dacă nu se poate obține îndurarea pentru amândoi, cel puțin să încercați să mă eliberaţi pe mine. Victor este mai în vârstă decât mine, el e mai puţin sensibil decât mine în toate sensurile, a primit chiar o bătaie uşoară cu câţiva ani în urmă, dar cazierul meu e încă curat, ceea ce am făcut a fost doar pentru că Victor m-a dus cu el, el a fost profesorul meu atât în bine cât și în rău. Jos, în fața băncii, sărmana mea mireasă încă mă aşteaptă la intrare, mi-e atât de rușine de mine, e jalnic.” Pe faţa lui curgeau lacrimile, și se șterse de haina lui Ion.

Eu nu am de gând să mai aștept“, spuse responsabilul cu bastonul, apucând bastonul cu ambele mâini și plesnindu-l cu el pe Felix în timp ce Victor se ghemui înapoi într-un colț și se uita pe ascuns, fără ca măcar să îndrăznească să întoarcă capul. Apoi, țipătul brusc al lui Felix, lung și irevocabil, părea că nu provine dintr-o ființă umană, ci de la un instrument torturat, întregul coridor răsună, a fost probabil auzit de toată lumea din clădire.

“Nu striga așa!”, strigă Ion, fără a se putea controla, și, uitându-se neliniștit în direcția din care urma să vină omul de serviciu, îl îmbrânci pe Felix, nu tare, dar suficient ca acesta să cadă inconștient, scurmând cu unghiile podeaua într-un gest reflex. Încă nu încerca să se ferească de lovituri. Bastonul îl găsi pe podea. Vârful bastonului se abătea regulat asupra sa în timp ce el se zvârcolea încoace și încolo sub loviturile sale. Iar acum unul dintre oamenii de serviciu apăru în depărtare, cu un alt om de serviciu la câțiva pași în spatele lui. Ion închise repede ușa, se duse la una dintre ferestrele cu vedere spre curte și o deschise. Țipetele se opriră complet. Astfel încât pentru a-i opri pe oamenii de serviciu să vină până acolo, strigă:

Sunt doar eu!

Bună seara, domnule,” răspunse unul din ei. “S-a întâmplat ceva?

Nu, nu,” răspunse Ion, “e doar un câine care schelălăia în curte.” Nu se auzi niciun sunet dinspre oamenii de serviciu, astfel încât adăugă, “Puteți să vă întoarceţi la treburile voastre.” Nu vroia să se implice într-o conversație cu ei, așa că se aplecă pe fereastră. Puţin mai târziu, când se uitî pe coridor, erau deja plecaţi. Ion rămase la fereastră, neîndrăznind se întoarcă în camera cu vechituri, dar nici nu vroia să meargă acasă. Curtea de jos spre care privea era mică și dreptunghiulară, de jur împrejurul ei erau birouri, toate ferestrele erau acum în întuneric și doar cele de la etajele superioare erau luminate de reflexia lunii. Ion încercă cu dificultate să vadă ce era într-un colț întunecat al curții, unde câteva coşuri fuseseră puse unul peste altul. Î părea rău că nu putuse să prevină bătaia, dar nu era vina lui, dacă Felix nu ar fi țipat așa – în mod clar trebuie să îl fi durut foarte tare, dar este important să se mențină un autocontrol, în momente importante – dacă nu ar fi țipat Felix atunci ar fi fost foarte probabil ca Ion să îl convingă pe responsabilul cu bastonul. Dacă toți poliţiştii mai mărunţi puteau fi mituiţi de ce nu s-ar putea şi în cazul responsabilului cu bastonul, a cărui poziție era cea mai inumană, și Ion observase foarte clar cum ochii lui se luminaseră când văzuse bancnotele, părea în mod evident că vorbeşte serios despre bătaie doar a ridica nivelul mitei încă puţin. Și Ion nu a fost meschin, a vrut cu adevărat să elibereze poliţiştii. Dacă tot a început acum să acţioneze împotriva degenerării instanței atunci era doar o problemă de timp să facă ceva şi aici. Dar, desigur, nu a mai fost posibil atunci când Felix început să țipe. Ion nu ar fi putut, eventual, să lase personalul mărunt al băncii, și poate chiar tot felul de alte persoane, să intre şi să-l ia prin surprindere în timp ce stătea la taclale cu acei oameni în camera cu vechituri. Nimeni nu se putea aștepta într-adevăr la un astfel de sacrificiu din partea lui. Dacă asta ar fi fost intenția sa, atunci ar fi fost ceva mai ușor, Ion s-ar fi dezbrăcat de propriile haine și s-ar fi oferit pe sine responsabilului cu bastonul în loc polițiștilor. Responsabilul cu bastonul nu ar fi acceptat oricum cu siguranță această substituire, întrucât în acest fel şi-ar fi încălcat serios îndatoririle fără a obține niciun beneficiu. Cel mai probabil şi-ar fi încălcat îndatoririle de două ori, întrucât angajații judecătoriei aveau probabil ordin să nu provoace niciun necaz lui Ion cât timp se judecă, deşi este posibil să se supună unor condiții speciale în vigoare aici. Oricum ar fi stat lucrurile, Ion nu fusese în stare decât decât să închidă ușa, chiar dacă astfel nu eliminase cu nimic toate pericolele cu care se confrunta. Era regretabil că l-a împins pe Felix, și aceasta putea fi scuzată doar de impulsul de moment.

În depărtare, auzi pașii oamenilor de serviciu. Nu vroia ca prezența lui să fie observată, așa că închise fereastra și plecă spre scara principală. La ușa camerei de vechituri se opri și ascultă un timp. Totul era tăcut. Cei doi polițiști erau în întregime la mila responsabilului cu bastonul; putea să îi omoare în bătaie. Ion întinse mâna spre mânerul ușii, dar şi-o trase brusc înapoi. Nu mai putea în niciun fel să ajute pe cineva, iar oamenii de serviciu vor fi în curând înapoi. Îşi promise totuşi că va ridica această problemă şi va vedea dacă, în măsura în care este în puterea lui, cei care au fost într-adevăr vinovați, înalţii oficiali care până acum nu au îndrăznit să se arate, au primit pedeapsa binemeritată. În timp ce cobora scara principală din fața băncii, se uita atent în jurul la toți cei pe lângă care trecea, dar nu văzu nicio fată care să aștepte pe cineva, nici chiar la oarecare distanță de bancă. Afirmaţia lui Felix că logodnica lui îl aşteaptă s-a dovedit astfel a fi o minciună, doar pentru a fi iertat și pentru a obţine mai multă simpatie.

Ion se gândi la poliţişti toată ziua următoare. Îi era imposibil să se concentreze asupra muncii sale și a trebuit să rămână în biroul său puţin mai mult decât ziua precedentă, pentru a-şi termina treaba. Pe drumul spre ieşiire, în timp ce trecea de camera cu vechituri din nou, deschise ușa ca și când aşa ar fi făcut de obicei. În loc de întunericul la care se aştepta, văzut că totul era neschimbat faţă de seara precedentă, și nu știu cum ar trebui să reacţioneze. Totul era exact la fel ca atunci când a deschis ușa în seara precedentă. Materialele și călimările de cerneală la intrare, responsabilul cu bastonul, cei doi polițiști încă dezbrăcaţi, lumânarea pe raft, iar cei doi polițiști începură să plângă și să strige

Domnule C.!”

Ion trânti ușa închizând-o imediat, și chiar bătu în ea cu pumnii ca și cum asta ar fi închis-o mai bine. Aproape în lacrimi, fugit la oamenii de serviciu care lucrau în liniște la un aparat de copiat.

“Duceţi-vă şi faceţi curat în camera de vechituri!” strigă el, și, uimiţi, aceştia se opriră din lucru. “Ar trebui să fi făcut de mult timp curăţenir, ne scufundîm în mizerie!” Aceştia cerură permisiunea să facă curăţenie a doua zi, Ion dădu din cap aprobator, era prea târziu seara pentru a se apuca de treabă acolo așa cum intenționase el inițial. Se așeză pentru ceva timp, pentru a mai rămâne cu ei puţin, se uită prin câteva dintre copii pentru a da impresia că îi verifică şi apoi, când văzu că ei nu ar îndrăzni să plece în același timp cu el, plecă acasă obosit și cu mintea amorţită.

(Traducere şi adaptare după Der Process, de Franz Kafka)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.