Argumentul jucătorului despre existența lui Dumnezeu: Pariul lui Pascal

(Blaise Pascal.)

Pariul lui Pascal este un argument în filosofie prezentat de filosoful francez, matematician și fizician Blaise Pascal (1623-1662), în secolul al XVII-lea. Se spune că oamenii pariază cu viața lor că Dumnezeu există sau nu.

Pascal argumentează că o persoană rațională ar trebui să trăiască ca și cum ar exista Dumnezeu și să caute să creadă în Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu există în realitate, o astfel de persoană va avea doar o pierdere finită (unele plăceri, lux, etc.), în timp ce el primește câștiguri infinite (reprezentate de eternitatea în Cer) și evită pierderile infinite (eternitatea în Iad).

Pariul lui Pascal s-a bazat pe ideea Dumnezeului creștin, deși argumente similare au apărut și în alte tradiții religioase. Pariul original a fost stabilit în secțiunea 233 din Pensées („Gânduri”) publicate postum. Aceste note inedite anterioare au fost adunate pentru a forma un tratat incomplet cu privire la apologetica creștină.

Din punct de vedere istoric, pariul lui Pascal a fost inovator pentru că a reprezentat un nou teritoriu în teoria probabilităților, a marcat prima utilizare formală a teoriei deciziei și a anticipat filosofii viitoare, cum ar fi existențialismul, pragmatismul și voluntarismul.

Pariul

Pariul folosește următoarea logică (fragmente din Pensées, partea a III-a, §233):

1. Dumnezeu este, sau Dumnezeu nu este. Eațiunea nu poate decide între cele două alternative.
2. Se joacă un joc … unde va apărea cap sau pajură.
3. Trebuie să pariezi (nu este opțional).
4. Să cântărim câștigul și pierderea în pariul despre existența lui Dumnezeu. Să estimăm aceste două șanse. Dacă câștigi, câștigi totul; dacă pierzi, nu pierzi nimic.
5. Pariem, atunci, fără ezitare, că El există. (…) Există astfel o infinitate de șanse a unei vieți infinite de fericite de câștigat, o șansă de a câștiga împotriva unui număr limitat de șanse de pierdere, și ce mizezi este finit. Și astfel, propunerea noastră este de forță infinită, atunci când miza jocului este limitată, în timp ce riscurile de câștig și de pierdere sunt egale, iar câștigul poate fi infinit.
6. Dar unii nu pot să creadă. Aceștia ar trebui „să învețe măcar din incapacitatea ta de a crede …” și „să se străduiască apoi să convingă” pe ei înșiși.

Pascal solicită cititorului să analizeze poziția omenirii, în care acțiunile noastre pot avea o importanță enormă, dar înțelegerea noastră cu privire la aceste consecințe este eronată. În timp ce putem distinge mult prin rațiune, suntem în cele din urmă forțați să pariem. Pascal citează o serie de zone distincte de incertitudine în viața umană:

• Categorie >>> Citare
• Incertitudine în toate >>> Aceasta este ceea ce văd și ce mă deranjează. Mă uit ]n toate părțile și peste tot nu văd decât obscuritate. Natura nu-mi oferă nimic care să nu fie o chestiune de îndoială și neliniște.
• Incertitudine în scopul omului >>> Căci, în definitiv, ce este omul în natură? Un nimic față de infinit, totul în raport cu nimic, un punct central între nimic și totul și infinit de departe de înțelegere.
• Incertitudine în rațiune >>> Nu există nimic atât de conform cu rațiunea ca această respingere a rațiunii.
• Incertitudine în știință >>> Nu există nicio îndoială că există legi naturale, dar, odată ce această rațiune corectă a noastră a fost coruptă, ea a corupt totul.
• Incertitudine în religie >>> Dacă n-aș vedea niciun semn de divinitate, m-aș îndrepta spre negare. Dacă aș vedea peste tot semnele unui Creator, aș rămâne liniștit în credință. Dar văzând prea mult care Îl neagă, și prea puțin care să mă asigure, sunt într-o stare jalnică, și mi-aș dori de o sută de ori ca dacă un zeu susține natura Îl va dezvălui fără ambiguitate. Noi nu înțelegem nimic din lucrările lui Dumnezeu dacă nu considerăm ca un principiu că El dorește să orbească pe unii și să lumineze pe alții.
• Incertitudine în scepticism >>> Nu este sigur că totul este incert.

Pascal descrie umanitatea ca fiind o ființă finită prinsă într-o infinitate de neînțeles, care a fost împinsă brusc în ființă din neființă, fără nicio explicație a „De ce?” sau ”Ce?” sau „Cum?”. În viziunea lui Pascal, finitudinea umană ne constrânge capacitatea de a obține cu adevărat adevărul.

Dat fiind că numai rațiunea nu poate determina dacă Dumnezeu există, Pascal concluzionează că această întrebare funcționează ca o aruncare a monedei. Cu toate acestea, chiar dacă nu știm rezultatul acestei aruncări, trebuie să ne bazăm acțiunile noastre pe unele așteptări în legătură cu rezultatul. Trebuie să ne hotărâm să trăim ca și cum ar exista Dumnezeu sau să trăim ca și cum Dumnezeu nu ar exista, chiar dacă ne-am putea înșela în oricare dintre aceste cazuri.

În evaluarea lui Pascal, participarea la acest pariu nu este opțională. Chiar și doar prin existența într-o stare de incertitudine, suntem obligați să alegem între cursurile de acțiune disponibile pentru scopuri practice.

Explicaţie

Pasajul din Pensées cu pariul lui Pascal este următorul:

”Dacă există un Dumnezeu, El este infinit de neînțeles, deoarece, neavând nici părți nici limite, El nu are nicio legătură cu noi. Atunci suntem incapabili să cunoaștem ceea ce este sau dacă este El ….

”… „Dumnezeu este sau nu este.” Dar în ce direcție să ne înclinăm? Rațiunea nu poate decide nimic aici. Există un haos infinit care ne-a separat. Un joc se joacă la extremitatea acestei distanțe infinite unde va apărea cap sau pajură. Ce vei paria? Conform rațiunii, nu poți face nici una, nici alta; conform rațiunii, nu poți apăra niciuna dintre variante.

”Nu mustra, deci, pentru eroare, pe cei care au făcut o alegere; pentru că nu știi nimic despre asta. „Nu, dar îi învinovățesc pentru că au făcut-o, nu această alegere, ci o alegere, căci atât cei care aleg cap, cât și cei care aleg pajura, greșesc la fel de mult, ambii sunt în eroare. Adevărata opțiune este să nu pariezi de loc.

”Da; dar trebuie să pariezi. Nu este opțional. Ești deja îmbarcat. Ce vei alege atunci? Să vedem. Din moment ce trebuie să alegi, să vedem care dintre ele te interesează cel mai puțin. Ai două lucruri de pierdut, adevărul și bunătatea; și două lucruri de pus în joc, rațiunea ta și voința ta, cunoașterea ta și fericirea ta; și natura ta are două lucruri de evitat, eroarea și mizeria. Rațiunea ta nu este mai șocată în alegerea uneia decât a celeilalte, deoarece trebuie să alegi de nevoie. Acesta este un punct stabilit. Dar fericirea ta? Să cântărim câștigul și pierderea în pariul dacă Dumnezeu există. Să estimăm aceste două șanse. Dacă câștigi, câștigi totul; dacă pierzi, nu pierzi nimic. Pariază atunci, fără ezitare, că El există.

””Da, e foarte bine. Da, trebuie să pariez, dar s-ar putea să pariez totuși prea mult”. Să vedem. Deoarece există un risc egal de câștig și de pierdere, dacă ai avea de câștigat doar două vieți, în loc de una, încă ai putea să pariezi. Dar dacă ar fi să câștigi trei vieți, ar trebui să joci (din moment ce ești sub necesitatea de a juca) și vei fi imprudent, atunci când ești forțat să joci, nu să-ți riști viața pentru a câștiga trei la un joc în care există un risc egal de pierdere și de câștig. Dar există o eternitate de vieți și fericire. Și astfel, dacă ar exista o infinitate de șanse, dintre care doar una ar fi în favoarea ta, încă ai avea dreptate pariind una pentru a câștiga două, și vei juca prost, fiind obligat să joci, refuzând să mizezi o viață împotriva a trei într-un joc în care dintr-o infinitate de șanse există una pentru tine, dacă ar exista o infinitate de viață infinit de fericită pentru a câștiga. Dar există aici o infinitate a unei vieți infinit de fericite de câștigat, o șansă de câștig împotriva unui număr limitat de șanse de pierdere, și ceea ce mizezi este finit.”

Pascal începe prin a descrie o situație în care atât existența cât și inexistența lui Dumnezeu sunt imposibil de dovedit prin rațiunea umană. Deci, presupunând că acest motiv nu poate determina adevărul dintre cele două opțiuni, trebuie să „pariezi” cântărind consecințele posibile. Afirmația lui Pascal este că, atunci când este vorba de luarea deciziei, nimeni nu poate refuza să participe; refuzul este imposibil deoarece suntem deja „îmbarcați”, trăind efectiv această alegere.

Avem doar două lucruri în joc, „rațiunea” noastră și „fericirea” noastră. Pascal consideră că, dacă există „risc egal de pierdere și câștig” (adică la fel ca la o aruncare a monedei), atunci rațiunea umană este lipsită de putere pentru a răspunde la întrebarea dacă există Dumnezeu. În acest caz, atunci rațiunea umană poate decide doar în funcție de posibila fericire rezultată a deciziei, cântărind câștigul și pierderea în crezul că Dumnezeu există sau nu.

El subliniază că, dacă s-ar paria între șansa egală de a câștiga două vieți de fericire și de a nu câștiga nimic, atunci o persoană ar fi un nebun să parieze pe acesta din urmă. Același lucru ar fi dacă ar fi vorba de trei vieți de fericire, în comparație cu nimic. Apoi, el susține că este pur și simplu de neconceput prin comparație cu pariul împotriva unei vieți veșnice a fericirii pentru posibilitatea de a nu obține nimic. Decizia înțeleaptă este să pariezi că Dumnezeu există, deoarece „dacă câștigi, câștigi totul, dacă pierzi, nu pierzi nimic”, adică poți câștiga viața veșnică dacă Dumnezeu există, dar dacă nu, nu vei fi mai rău în moarte decât dacă nu ar fi crezut. Pe de altă parte, dacă pariați împotriva lui Dumnezeu, la un rezultat de câștig sau pierdere, nu câștigați nimic, sau pierdeți totul. Fie veți muri inevitabil la un moment dat (caz în care nimic nu contează într-un fel sau altul) fie pierdeți ocazia fericirii veșnice. În nota 194, vorbind despre cei care trăiesc în mod apatic pariind împotriva lui Dumnezeu, el rezumă remarcând: „Este pentru gloria religiei să avem ca inamici oameni atât de nerezonabili…”

Incapacitatea de a crede

Pascal a abordat dificultatea pe care „rațiunea” și „raționalitatea” o reprezintă pentru credința autentică, propunând ca „[cineva] acționând ca și cum ar crede ”s-ar putea” vindeca de necredință”:

”Dar, cel puțin, fii conștient de incapacitatea ta de a crede, deoarece rațiunea te duce la acest lucru și totuși nu poți crede. Încearcă apoi să te convingi, nu prin creșterea dovezilor lui Dumnezeu, ci prin diminuarea patimilor tale. Ai dori să ajungi la credință și nu știi calea; ai dori să te vindeci de necredință și să cauți remediul pentru aceasta. Află de la cei care au fost legați ca tine și care acum își împrăștie toate bunurile. Aceștia sunt oamenii care cunosc calea pe care o vei urma și care sunt vindecați de o boală de care vei fi și tu vindecat. Urmează calea pe care au pornit ei; acționând ca și cum ai crede, luând apa sfițită, spunând rugăciuni, etc. Chiar și acest lucru te va face să crezi în mod natural și să îți micșorezi acuitatea.”

Analiza cu teoria deciziei

Posibilitățile definite de pariul lui Pascal pot fi considerate drept o decizie în incertitudine cu valorile următoarei matrici de decizie.

–                            Dumnezeu există (D)     Dumnezeu nu există (¬D)
Credință (C)          + ∞ (câștig infinit)          -1 (pierdere finită)
Necredință (¬C)    -∞ (pierderea infinită)    +1 (câștig finit)

Având în vedere aceste valori, opțiunea de a trăi ca și cum Dumnezeu există (D) domină opțiunea de a trăi ca și când Dumnezeu nu există (¬D), atâta timp cât se presupune o probabilitate pozitivă că Dumnezeu există. Cu alte cuvinte, valoarea așteptată câștigată prin alegerea lui D este mai mare sau egală cu cea a alegerii ¬D.

De fapt, conform teoriei deciziei, singura valoare care contează în matricea de mai sus este + ∞ (infinit pozitivă). Orice matrice de tipul următor (unde f₁, f₂ și f₃ sunt numere pozitive negative sau finite) conduce la (D) ca fiind singura decizie rațională.

–                            Dumnezeu există (D)    Dumnezeu nu există (¬D)
Credință (C)          + ∞                              f₁
Necredință (¬C)    f₂                                 f₃

Neînțelegerea pariului

Multe critici au explicat că pariul a fost folosit ca presupusă teorie a necesității de a crede, deși aceasta nu a fost niciodată intenția lui Pascal. După cum scrie Laurent Thirouin:

”Celebritatea fragmentului 418 a fost stabilită cu prețul unei mutilări. Punând titlul acestui text „pariul”, cititorii au fost fixați doar pe o parte a raționamentului lui Pascal. Nu se încheie cu un QED la sfârșitul părții matematice. Cel necredincios care provocase această lungă analiză pentru a-și contracara obiecția anterioară („Poate că pariez prea mult”) încă nu este pregătit să se alăture apologeticului din zona credinței. El a prezentat două noi obiecții, subminând fundamentele jocului: imposibilitatea de a cunoaște și obligația de a juca.”

Pentru a fi pus la începutul cărții planificate a lui Pascal, pariul ar fi trebuit să arate că raționamentul logic nu poate susține credința sau lipsa acesteia,

”Trebuie să acceptăm realitatea și să acceptăm reacția libertinului atunci când respinge argumentele pe care nu le poate contracara. Concluzia este evidentă: dacă oamenii cred sau refuză să creadă, nu așa spun unii credincioși și spun cei mai mulți necredincioși, deoarece rațiunea lor justifică poziția pe care au adoptat-o. Credința în Dumnezeu nu depinde de dovezi raționale, indiferent de poziție.”

Cartea intenționată a lui Pascal a fost tocmai să găsească alte modalități de a stabili valoarea credinței, o apologie pentru credința creștină.