Demnitatea în sine şi demnitatea ca sine ca repere ale atitudinii omului faţă de viaţa şi moartea sa
Viaţa nu este mai mult decât moartea dacă ea nu înseamnă nimic pentru cel căruia i-a fost dată. Scopul şi sensul vieţii le găsim în însăşi natura ca atare a ei : un răsărit şi apus de soare înscrise în taina Universului. Dacă moartea se confruntă cu viaţa , atunci atare lucru este necesarmente just, dar nu şi just în ideal, pentru că altfel ele nu ar şti una de alta. Viaţa este un prizonierat continui al omului în imperiul eterogen al lucrurilor. Apa care poate spăla toate păcatele curge din izvorul credinţei. Relativul face din fals şi adevăr existenţă. Nu-ţi pune scopuri în viaţă de prisos, căci viaţa le va alege pe acelea care să te facă să supraviețuiești. Dacă filosofia ta este aplaudată de toţi înseamnă că nu eşti un filosof adevărat. Filosofia care aşteaptă să fie aplaudată nu este sinceră şi nu vine din convingere. Filosoful face să încolţească şi seminţele pe care alţii le cred sterile. Adevărata filosofie este aceea care se hrăneşte de la credinţă. Ea nici nu violează şi nici nu împovărează taina ei.
