Etape ale cercetării sociologice: Formularea întrebării și Colectarea surselor

Pune o intrebare

Primul pas al metodei științifice este de a pune o întrebare, de a descrie o problemă și de a identifica domeniul specific de interes. Subiectul ar trebui să fie suficient de restrâns pentru a fi studiat într-o geografie și un interval de timp. „Sunt societățile capabile de fericire susținută?” ar fi prea vag. Întrebarea ar trebui să fie, de asemenea, suficient de largă pentru a avea un merit universal. „Ce dezvăluie obiceiurile de igienă personală despre valorile elevilor de la Liceul XYZ?” ar fi prea îngust. Acestea fiind spuse, fericirea și igiena sunt subiecte demne de studiat.

Figura 2.6. Karl Popper (Credit: Wikimedia Commons)

Sociologii nu exclud niciun subiect, dar s-ar strădui să încadreze aceste întrebări în termeni mai buni de cercetare. De aceea sociologii au grijă să-și definească termenii. Karl Popper (1902-1994) a descris formularea propozițiilor științifice în termenii conceptului de falsificabilitate (1963). El a susținut că demarcația cheie între propozițiile științifice și cele neștiințifice nu era în cele din urmă adevărul lor, nici verificarea lor empirică, ci dacă au fost sau nu enunțate în așa fel încât să fie falsificabile; adică dacă o posibilă observaţie empirică le-ar putea dovedi greşite. Dacă cineva ar pretinde că spiritele rele sunt sursa comportamentului criminal, aceasta nu ar fi o propunere științifică, deoarece nu există nicio modalitate posibilă de a o infirma definitiv. Spiritele rele nu pot fi observate. Cu toate acestea, dacă cineva susține că ratele mai mari ale șomajului sunt sursa unor rate mai mari ale criminalității, aceasta ar fi o propunere științifică, deoarece este teoretic posibil să se găsească un caz în care ratele șomajului nu au fost corelate cu ratele criminalității. După cum spunea Popper, „enunțurile sau sistemele de enunțuri, pentru a fi clasificate ca fiind științifice, trebuie să fie capabile să intre în conflict cu observațiile posibile sau imaginabile” (1963).

Odată ce o propoziție este formulată într-un mod care ar permite să fie falsificată, variabilele care trebuie observate trebuie să fie operaționalizate. Într-un studiu de igienă, de exemplu, igiena ar putea fi definită ca „obiceiuri personale pentru a menține aspectul fizic (spre deosebire de sănătate)”, iar un cercetător s-ar putea întreba: „Cum reflectă diferitele obiceiuri de igienă personală valoarea culturală acordată aspectului?” Atunci când formează aceste întrebări de cercetare de bază, sociologii dezvoltă o definiție operațională; adică definesc conceptul în termenii pașilor fizici sau concreți pe care îi parcurge pentru a-l măsura în mod obiectiv. Conceptul este tradus într-o variabilă observabilă, o măsură care are valori diferite. Definiția operațională identifică o condiție observabilă a conceptului.

Prin operaționalizarea unei variabile a conceptului, toți cercetătorii pot colecta date într-o manieră sistematică sau replicabilă. Definiția operațională trebuie să fie valabilă în sensul că este o măsură adecvată și semnificativă a conceptului studiat. De asemenea, trebuie să fie de încredere, ceea ce înseamnă că rezultatele vor fi aproape uniforme atunci când sunt testate pe mai multe persoane. De exemplu, șoferii buni pot fi definiți în mai multe feluri: cei care își folosesc semnalizatoarele; cei care nu au viteză; sau cei care le permit cu bunăvoință altora să se adune. Dar aceste comportamente de conducere ar putea fi interpretate diferit de diferiți cercetători, așa că ar putea fi dificil de măsurat. Alternativ, „un șofer care nu a primit niciodată o amendă rutieră” este o descriere specifică, care îi va conduce pe cercetători să obțină aceleași informații, deci este o definiție operațională eficientă. Punând întrebarea „câte amenzi rutiere a primit un șofer?” transformă conceptele de „șoferi buni” și „șoferi răi” în variabile care ar putea fi măsurate prin numărul de amenzi rutiere pe care le-a primit un șofer. Desigur, sociologul trebuie să se ferească de modul în care variabilele sunt operaționalizate. În acest exemplu, știm că șoferii de culoare sunt supuși la niveluri mult mai ridicate de control al poliției decât șoferii albi, astfel încât numărul de amenzi rutiere pe care le-a primit un șofer s-ar putea reflecta mai puțin asupra capacității lor de a conduce și mai mult asupra infracțiunii de „conducere în condiții de culoare”.

Cercetarea surselor existente

Următorul pas pe care îl fac cercetătorii este să efectueze cercetări de fond printr-o revizuire a literaturii, care este o revizuire a oricăror studii similare sau conexe existente. O vizită la o bibliotecă universitară și o căutare amănunțită online vor descoperi cercetările existente despre subiectul de studiu. Acest pas îi ajută pe cercetători să obțină o înțelegere largă a lucrărilor efectuate anterior pe tema în cauză și le permite să-și poziționeze propria cercetare pentru a construi pe baza cunoștințelor anterioare. Le permite să-și concentreze accentul întrebării de cercetare și să evite duplicarea cercetărilor anterioare. Cercetătorii – inclusiv studenții cercetători – sunt responsabili pentru citarea corectă a surselor existente pe care le folosesc într-un studiu sau a surselor care le informează munca. Deși este bine să se bazeze pe material publicat anterior (atâta timp cât îmbunătățește un punct de vedere unic), acesta trebuie să fie referit corespunzător și niciodată plagiat. Pentru a studia igiena și valoarea acesteia într-o anumită societate, un cercetător ar putea să trimită prin cercetările existente și să dezvăluie studii despre creșterea copiilor, vanitate, comportamente obsesiv-compulsive și atitudinile culturale față de frumos. Este important să verificați aceste informații și să determinați ce este relevant. Utilizarea surselor existente educă un cercetător și ajută la rafinarea și îmbunătățirea designului unui studiu.

Sursa: Little, W. (2016). Introduction to Sociology – 2nd Canadian Edition. BCcampus. © 2013 Rice University. Licența CC BY 3.0. Traducere și adaptare Nicolae Sfetcu

© 2022 MultiMedia Publishing. Introducere în sociologie, Volumul 1