Home » Articole » RO » Artă » Literatură » George Orwell – 1984 (18 – Bilețelul)

George Orwell – 1984 (18 – Bilețelul)

postat în: Literatură 0

Era dimineața devreme când Winston părăsi cabina pentru a merge la toaletă.

O siluetă singură venea spre el de la celălalt capăt al lungului coridor luminos. Era fata cu părul negru. Trecuseră patru zile din seara în care a dat de ea în apropierea magazinului de vechituri. Pe măsură ce ea se apropia, văzu că brațul ei drept era într-o bandulieră, care nu se observa la distanță pentru că era de aceeași culoare cu salopeta ei. Probabil că și-a zdrobit mâna în timp ce se învârtea în jurul unuia dintre marile caleidoscoape în care intrigile romanelor erau „întrerupte”. Era un accident obișnuit în Departamentul de Ficțiune.

Se aflau poate la patru metri unul de celălalt, când fata se împiedică și căzut aproape cu fața în jos. Un strigăt ascuțit de durere izbucni din ea. Probabil că se lăsase chiar pe brațul rănit. Winston se opri scurt. Fata se ridicase în genunchi. Fața ei devenise de culoare galbenă lăptoasă, în contrast cu care gura ei care părea mai roșie ca niciodată. Ochii ei erau ațintiți asupra lui, cu o expresie atrăgătoare care semăna mai mult cu frica decât cu durerea.

O emoție curioasă se trezi în inima lui Winston. În fața lui era un inamic care încerca să-l omoare: în fața lui, de asemenea, era o creatură umană, îndurerată și poate cu un os rupt. Deja începuse instinctiv să o ajute. În momentul în care o văzuse căzând pe brațul bandajat, parcă simțise durerea în propriul lui corp.

„Ești rănită?” spuse el.

”Nu-i nimic. Brațul meu. O să fie bine într-o secundă.”

Vorbea de parcă i-ar fi palpitat inima. Cu siguranță devenise foarte palidă.

”N-ai rupt nimic?”

„Nu, sunt bine. M-a durut o clipă, asta-i tot.”

Ea îi întinse mâna liberă, iar el o ajută să se ridice. Își recăpătase o parte din culoare și părea mult mai bine.

”Nu-i nimic”, repetă ea scurt. „M-am lovit doar un pic la încheietura mâinii. Mulțumesc, tovarășe!”

Și cu asta plecă mai departe în direcția în care se îndrepta, la fel de vioi de parcă nu ar fi fost cu adevărat nimic. Întregul incident nu durase nici o jumătate de minut. A nu lăsa sentimentele să se vadă pe față era un obicei care căpătase statutul de instinct și, în orice caz, stăteau exact în fața unui teleecran când se întâmplase incidentul. Cu toate acestea, fusese foarte greu să nu trădeze o surpriză de moment, căci în cele două sau trei secunde în care o ajutase să se ridice, fata îi strecurase ceva în mână. Nu exista nicio îndoială că ea o făcuse intenționat. Era ceva mic și plat. Când trecu de ușa toaletei, o transferă în buzunar și o simți cu vârful degetelor. Era un fragment de hârtie împăturit în patru.

În timp ce stătea la pisoar, reuși, cu puțin mai mult degete, să-l desfacă. Evident că trebuie să fi fost scris pe el un fel de mesaj. Pentru o clipă, fu tentat să îl ducă într-unul din dulapuri și să îl citească imediat. Dar asta ar fi o prostie șocantă, după cum știa el. Nu exista niciun alt loc în care ai putea fi mai sigur că teleecranele monitorizau continuu.

Se întoarse la cabina lui, se așeză, aruncă cu dezinvoltură fragmentul de hârtie printre celelalte hârtii de pe birou, își puse ochelarii și trase spunescriele spre el. „Cinci minute”, își spuse, „minim cinci minute!” Inima îi bătea în piept cu un zgomot înspăimântător. Din fericire, lucrarea de care se ocupa era o simplă rutină, rectificarea unei liste lungi de cifre, nefiind nevoie de o atenție deosebită.

Orice era scris pe hârtie, probabil că are un fel de semnificație politică. Din câte putea vedea, erau două posibilități. Una, mai probabilă, era că fata era un agent al Poliției Gândirii, așa cum se temea. Nu știa de ce Poliția Gândirii ar trebui să aleagă să-și transmită mesajele într-un asemenea mod, dar poate că aveau motivele lor. Lucrul care era scris pe hârtie ar putea fi o amenințare, o citație, un ordin să se sinucidă, o capcană de vreun fel oarecare. Dar mai era o posibilitate, mai sălbatică, care se ițea, deși el încerca în zadar să o suprime. Aceasta era că mesajul nu venea deloc de la Poliția Gândirii, ci de la un fel de organizație subterană. Poate că Frăția exista până la urmă! Poate că fata făcea parte din asta! Fără îndoială că ideea era absurdă, dar îi trecuse prin minte chiar în clipa în care simțise fragmentul de hârtie în mâna lui. Abia după câteva minute îi se gândise la cealaltă explicație, mai probabilă. Și chiar și acum, deși inteligența îi spunea că mesajul probabil însemna moarte, totuși, nu asta credea, iar speranța nerezonabilă persista, iar inima îi bubuia, și cu greu își împiedica vocea să tremure în timp ce murmura cifrele sale din lucrare.

Rulă pachetul cu lucrarea finalizată și o strecură în tubul pneumatic. Trecuseră opt minute. Își reajustă ochelarii pe nas, oftă și trase următorul lot de lucru spre el, cu fragmentul de hârtie deasupra. Îl aplatiză. Pe hârtie era scris, cu un scris de mână mare, nedefinit:

TE IUBESC.

Timp de câteva secunde fu prea uluit chiar și pentru a arunca obiectul incriminator în gaura de memorie. Când o făcu, deși știa foarte bine pericolul de a arăta prea mult interes, nu se putut abține să nu o citească din nou, doar pentru a se asigura că cuvintele erau cu adevărat acolo.

În restul dimineții i-a fost foarte greu să lucreze. Ceea ce era chiar mai rău decât să trebuiască să se concentreze pe o serie de activități neplăcute la locul de muncă, era nevoia de a-și ascunde agitația față de teleecran. Avea impresia că un foc îl ardea în burtă. Prânzul în cantina fierbinte, aglomerată și plină de zgomot, fu un chin. Sperase să rămână singur pentru o scurtă perioadă în timpul orei de prânz, dar, ghinion, imbecilul Parsons se așezase lângă el, mirosul transpirației aproape învingând mirosul mic de tocană, vorbind continuu despre pregătirile pentru Săptămâna Urii. Era deosebit de entuziasmat de un model din pastă de hârtie a capului lui Big Brother, cu o lățime de doi metri, care fusese realizat pentru această ocazie de trupa de spioni a fiicei sale. Lucrul iritant era că, în zgomotul de voci, Winston cu greu auzea ce spunea Parsons și trebuia să ceară în mod constant să repete câte o remarcă obscură. Doar o dată, o zări pe fată, la o masă cu alte două fete, în capătul îndepărtat al camerei. Ea părea să nu-l fi văzut, iar el nu s-a mai uitat din nou în acea direcție.

După-amiaza a fost mai suportabilă. Imediat după prânz a sosit o lucrare delicată și dificilă, care avea să-i ocupe timpul câteva ore și trebuia să lase totul deoparte. Consta în falsificarea unei serii de rapoarte de producție de acum doi ani, în așa fel încât să discrediteze un membru proeminent al Partidului Intern, care acum se afla în dizgrație. Acesta era genul de lucru la care se pricepea Winston și, timp de mai bine de două ore, reuși să o îndepărteze pe fată din mintea lui. Apoi amintirea feței ei reveni și, odată cu ea, o dorință furioasă și intolerabilă de a fi singur. Până să rămână singur, era imposibil să se gândească la această nouă situație. Seara asta era una dintre nopțile lui la Centrul Comunitar. Mai mâncă o dată fără poftă la cantină, se grăbit spre Centru, luă parte la prostia solemnă a unui „grup de discuții”, jucă două seturi de tenis de masă, înghiți câteva pahare de gin și ascultă o jumătate de oră o prelegere intitulată „Socing în raport cu șahul”. Sufletul i se perpelea de plictiseală, dar niciodată nu avusese vreun impuls să se sustragă de la seara de la Centru. La vederea cuvintelor TE IUBESC, dorința de a rămâne în viață se răspândise în el și asumarea unor riscuri minore i se păru dintr-o dată stupide. Abia după douăzeci și trei de ore, când era acasă și în pat, în întuneric, unde erai în siguranță chiar și de teleecran atâta timp cât tăceai, putu să gândească neîntrerupt.

Era o problemă fizică, care trebuia rezolvată: cum să ia legătura cu fata și să aranjeze o întâlnire. Nu mai lua în considerare posibilitatea ca ea să-i întindă un fel de capcană. Știa că nu era așa, din cauza agitației ei inconfundabile când îi întinsese biletul. Evident, ea fusese și ea înspăimântată de ceea ce făcuse, ți era firesc. Ideea de a refuza avansurile nici măcar nu îi trecuse prin minte. Cu doar cinci nopți în urmă, el se gândise să-i spargă capul cu o piatră de piatră, dar asta nu avea nicio importanță. Se gândi la trupul ei gol, tânăr, așa cum îl văzuse în vis. Își imaginase că este o proastă ca toți ceilalți, cu capul plin de minciuni și ură, cu pântecul de gheață. Un fel de febră îl cuprinse la gândul că s-ar putea să o piardă, trupul alb al tinereții i-ar putea scăpa! Ceea ce se temea mai mult decât orice altceva era că ea pur și simplu s-ar răzgândi dacă el nu lua legătura cu ea repede. Dar dificultatea fizică a întâlnirii era enormă. Era ca și cum ai încerca să faci o mișcare la șah când ești deja în mat. Indiferent de ce ai ăncerca, teleecranul era în fața ta. De fapt, toate modalitățile posibile de a comunica cu ea îi apăruseră în cinci minute de la citirea declarației; dar acum, având timp de gândire, le analiză una câte una, ca și cum ar fi așezat un șir de instrumente pe o masă.

Sursa: George Orwell – 1984. Traducere Nicolae Sfetcu.

© 2022 MultiMedia Publishing

Ghid turistic București
Ghid turistic București

București oferă câteva obiective turistice excelente, și în ultimii ani a cultivat o sensibilitate sofisticată, modernă și mondenă, pe care mulți se aşteaptă să o găsească la o capitală europeană. Poate cea mai importantă atracție este Palatul Parlamentului, construit în … Citeşte mai mult

Nu a fost votat $2,99$21,56 Selectează opțiunile
Ghid UE pentru traduceri
Ghid UE pentru traduceri

Ghidul de faţă se bazează în general pe ghidul în limba engleză „How to write clearly”, aducând o serie de recomandări specifi ce redactării textelor în limba română.    Ghidul este redactat de Oficiul pentru Publicaţii al Uniunii Europene, Luxemburg, … Citeşte mai mult

Nu a fost votat $0,00 Selectează opțiunile
Miravet - Misterul manuscrisului
Miravet – Misterul manuscrisului

Misterele templierilor medievali și ale celor din zilele noastre! „Miravet, misterul manuscrisului” este un roman scurt, de ficţiune, de dragoste şi acţiune, cu şi despre templieri, având ca subiect vechii cavaleri şi legăturile lor spirituale cu cei noi, cei din … Citeşte mai mult

Nu a fost votat Citește mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.