Interpretarea Multiplelor Lumi (IML) în mecanica cuantică consideră că există în paralel multe lumi în același spațiu și timp ca universul nostru. Această supoziție ar elimina hazardul și acțiunea la distanță.
Everett (Everett, H., 1957, ‘Relative State Formulation of Quantum Mechanics’, Review of Modern Physics, 29: 454–462) a luat pentru prima dată această ipoteză. Conform acestei idei, fiecare rezultat posibil al unui experiment cuantic nu numai că este posibil, ci chiar este real, dar în lumi diferite.
Teoriile IML includ, în general, o teorie matematică pentru evoluția temporală a stării cuantice a universului nostru, și un set de corespondențe. Partea matematică e asigurată de ecuația Schrödinger și/sau ganeralizarea sa relativistă, sau de unele teorii specifice, precum mecanica bohmiană.
În general, lumea se consideră ca fiind totalitatea obiectelor macroscopice descrise de experiența noastră.
O lume, relativă sau perspectivală, definită pentru toate sistemele fizice și stările sale de probabilitate ne-nulă, este numită lume centrată (de ex., lumea percepută de ființele conștiente). Într-o astfel de lume centrată, un fenomen cuantic aflat la depărtare, în afara percepției ființelor conștiente, nu se divizează.
IML consideră că există un singur Univers, dar mai multe lumi, niciuna dintre lumi neputând fi confundată cu întreg Universul (cu ”tot ceea ce există”). O lume din IML la un moment dat corespunde unei singure lumi în trecut, dar unei multitudini de lumi în viitor.
”Eu” este un obiect definit la un moment dat de o stare clasică a părților mele componente. Obiectul ”eu” este unul singur în Univers, cu un trecut bine definit, dar care corespunde unei multitudini de ”eu-ri” posibile în viitor. Dacă, în conformitate cu IML, ”eu” se divizează în multiple copii pentru fiecare lume posibilă, ce se întâmplă cu identitatea personală?
Posibile răspunsuri, aici: Lev Vaidman, „Many-Worlds Interpretation of Quantum Mechanics„, The Stanford Encyclopedia of Philosophy
Lasă un răspuns