Istoria bioputerii

Foucault susține că modelul de putere și control social al fostei guvernări greco-romane, medievală a împăratului roman, a dreptului divin al regilor, a monarhiei absolute și a papilor, asupra corpului, era un mod de individualizare bazat pe un individ singular, în primul rând regele, Sfântul împărat roman, papa și împăratul roman. După apariția metaforei medievale a politicii corporale, care a însemnat societatea în ansamblu împreună cu domnitorul, în acest caz regele, ca șef al societății cu așa-numitele state din Evul Mediu și Biserica Romano-Catolică medievală de lângă monarh, cu majoritatea populației țărănești sau iobagi feudali în josul piramidei ierarhice – această semnificație a metaforei a fost apoi codificată în legea medievală pentru infracțiunea de înaltă trădare, și cine era găsit vinovat era spânzurat, tăiat și sfârtecat. Aceasta a fost modificată drastic în Europa secolului al XVIII-lea odată cu apariția și realinierea puterii politice moderne, spre deosebire de lumea antică și versiunea medievală a puterii politice. Democrația de masă a lumii occidentale liberale și votul au fost adăugate maselor populare; democrația liberală și partidele politice; sufragiu universal pentru adulți – exclusiv masculin la acel moment, apoi extins la femeile din Europa din 1906 (Finlanda) și 1971 (Elveția), și extinderea la oamenii de origine africană din America odată cu abolirea infamelor legi Jim Crow din 1964.

Apariția științelor umaniste și direcția lor ulterioară, în secolele al XVI-lea și al XVIII-lea, orientate în primul rând către omul occidental modern și societatea în care locuiește, au ajutat la dezvoltarea instituției disciplinare și, în plus, Foucault afirmă că științele umaniste, în special științele medicale, au dus la apariția anatomo-politicii corpului uman, o biopolitică și bio-istorie a omului. O tranziție a avut loc prin îndepărtarea forțată a diverșilor monarhi europeni într-un aparat de stat „științific” și revizuirea radicală a practicilor judiciare, cuplată cu reinventarea și divizarea celor care urmau să fie pedepsiți.

Un al doilea mod de preluare a puterii a fost dezvoltat ca un tip de putere care era stocastică și „masificatoare”, mai degrabă decât „individualizatoare”. Prin „masificare” Foucault înțelege transformarea într-o populație („statul populație”), cu un impuls suplimentar adăugat al unui mecanism de guvernare, sub forma unui aparat și echipament științific. Acest mecanism științific pe care îl cunoaștem acum ca stat „guvernează mai puțin” populația și se concentrează mai mult pe administrarea dispozitivelor externe. Foucault ne amintește apoi că această anatomo-biopoltică a corpului (și a vieții umane) și a populației se corelează cu noile cunoștințe fondate ale științelor și cu „noua” politică a societății moderne, care se maschează ca democrație liberală, unde viața (viața biologică) în sine a devenit nu numai o strategie politică deliberată, ci și o problemă economică, politică și științifică, atât pentru științele matematice, cât și pentru științele biologice – cuplate împreună cu statul național.

”Și cred că una dintre cele mai mari transformări ale dreptului politic suferite în secolul al XIX-lea a fost tocmai aceea, nu aș spune exact vechiul drept al suveranității – de a lua viață sau de a lăsa să trăiască – că a fost înlocuit, ci a fost completat de un nou drept care nu șterge vechiul drept, dar care îl pătrunde, îl permează. A spune că puterea a pus stăpânire pe viață în secolul al XIX-lea sau a spune că puterea preia viața cel puțin în grija sa în secolul al XIX-lea, înseamnă că aceasta, grație jocului tehnologiilor disciplinei pe de o parte și tehnologiile de reglementare pe de altă parte, a reușit să acopere întreaga suprafață care se află între organic și biologic, între corp și populație. Atunci ne aflăm într-o putere care a preluat atât corpul cât și viața sau care, dacă doriți, a preluat controlul asupra vieții în general – cu corpul ca un pol și populația ca celălalt. Cu ceea ce avem de-a face în această nouă tehnologie a puterii nu este tocmai societatea (sau cel puțin nu corpul social, așa cum este definit de juriști) și nici nu este corpul individual. Este un corp nou, un corp multiplu, un corp cu atâtea capete care, deși s-ar putea să nu fie infinite la număr, nu pot fi neapărat numărate. Biopolitica abordează populația, cu populația ca o problemă politică, ca o problemă care este simultan științifică și politică, ca o problemă biologică și ca problemă a puterii; aș dori de fapt să urmăresc transformarea nu la nivelul teoriei politice , ci mai degrabă la nivelul mecanismelor, tehnicilor și tehnologiilor de putere. Am văzut apariția tehnicilor de putere care erau esențial centrate pe corp, pe corpul individual. Au inclus toate dispozitivele care au fost utilizate pentru a asigura distribuția spațială a corpurilor indivizilor (separarea, alinierea lor, serializarea și supravegherea lor) și organizarea, în jurul acelor persoane, a unui întreg câmp de vizibilitate. Erau, de asemenea, tehnici care ar putea fi folosite pentru a prelua controlul asupra corpurilor. S-a încercat creșterea forței lor productive prin exerciții fizice, sondare, etc. Au fost, de asemenea, tehnici de raționalizare și economie strictă a unei puteri care trebuiau utilizate în cel mai puțin costisitor mod posibil, datorită întregului sistem de supraveghere, ierarhii, inspecții, contabilitate și rapoarte – toată tehnologia muncii. A fost înființată la sfârșitul secolului al XVII-lea și în cursul secolului al XVIII-lea.”

Foucault susține că statele națiuni, poliția, guvernul, practicile juridice, științele umane și instituțiile medicale au propriile lor raționamente, cauze și efecte, strategii, tehnologii, mecanisme și coduri, și au reușit cu succes în trecut să-și ascundă activitatea, ascunzându-se în urma observației și controlului. Foucault insistă că instituțiile sociale, cum ar fi guvernele, legile, religia, politica, administrația socială, instituțiile monetare, instituțiile militare, nu pot avea aceleași practici și proceduri riguroase, cu pretenții către cunoștințe independente precum cele ale științelor umaniste și „exacte”, cum ar fi matematica, chimie, astronomie, fizică, genetică și biologie. Foucault consideră că aceste diferențe în tehnici nu sunt altceva decât „tehnologii de control al comportamentului”, iar bioputerea modernă ca fiind nimic mai mult decât o serie de rețele și pânze care cuprind corpul societății.

Cu toate acestea, Foucault susține că exercitarea puterii în slujba maximizării vieții are o parte inferioară întunecată. Când statul este investit în protejarea vieții populației, când miza este viața în sine, orice poate fi justificat. Grupurile identificate ca amenințare la existența vieții națiunii sau a umanității pot fi eradicate cu impunitate.

”Dacă genocidul este într-adevăr visul puterii moderne, acest lucru nu se datorează revenirii recente la dreptul vechi de a ucide; aceasta se datorează faptului că puterea este situată și exercitată la nivelul vieții, speciilor, rasei și fenomenelor la scară largă ale populației.”