Materiale folosite în pictură

Figura 2.7 | Mona Lisa. Artist: Leonardo da Vinci. Credit: Muzeul Luvru/Wikimedia Commons, Licență: Domeniu public

Pictura este o formă specializată de desen care se referă la utilizarea pensulelor pentru a aplica lichide colorate pe un suport, de obicei pânză sau hârtie, dar uneori panouri de lemn, plăci de metal și pereți. De exemplu, Leonardo da Vinci a pictat Mona Lisa pe un panou de lemn. (Figura 2.7) Vopseaua este compusă din trei ingrediente principale: pigmenți, lianți și solvenți. Pigmenții colorați sunt suspendați într-un liant lipicios pentru a-i aplica și a-i face să adere pe suport. Solvenții dizolvă liantul pentru a-l îndepărta, dar pot fi folosiți și în cantități mai mici pentru a face vopseaua mai fluidă.

Ca și în cazul desenului, diferitele tipuri de pictură au de-a face în principal cu materialul utilizat. Ulei, acrilic, acuarelă, encaustică, frescă și tempera sunt câteva dintre diferitele tipuri de pictură. În cea mai mare parte, pigmentii sau agenții de colorare din vopsele rămân aceiași. Lucrul care distinge un fel de pictură de altul este liantul.

Figura 2.8 | Detaliu al ochilor Monei Lisa. Artist: Leonardo da Vinci. Credit: Cantus/Wikimedia Commons, Licență: Domeniu public

Pictura în ulei a fost descoperită în secolul al XV-lea și folosește uleiuri vegetale, în primul rând ulei de in și ulei de nucă, ca agent de legare. Uleiul de in a fost ales pentru culoarea sa limpede și pentru capacitatea sa de a se usuca lent și uniform. Terebentina este în general folosită ca solvent în pictura în ulei. Mediul are reguli stricte de aplicare pentru a evita crăparea sau delaminarea (împărțirea în straturi). În plus, vopseaua în ulei se poate oxida și închide sau îngălbeni în timp dacă nu este realizată corespunzător. Unii pigmenți s-au dovedit a fi fugitivi, ceea ce înseamnă că își pierd culoarea în timp, mai ales atunci când sunt expuși la lumina directă a soarelui. Acest lucru poate fi văzut într-un detaliu al Mona Lisei a lui Leonardo, unde sprâncenele și genele figurii sunt acum „lipsă”. (Figura 2.8)

Pictura acrilică este relativ modernă și folosește polimer acrilic solubil în apă ca agent de legare. Apa este solventul. Acrilul se usucă foarte repede și poate fi folosit pentru a forma straturi groase de vopsea într-un timp scurt. O problemă cu acrilicul este că culorile se pot schimba subtil pe măsură ce se usucă, făcând acest mediu mai puțin potrivit pentru portrete sau alte proiecte în care culoarea exactă este vitală. Cu toate acestea, vopseaua acrilică este preferată în locul vopselei în ulei de mulți artiști astăzi, în parte datorită ușurinței sale mai mari de utilizare și curățare și deoarece timpul de uscare rapidă îi permite artistului să lucreze într-un ritm mai rapid.

Pictura în acuarelă suspendă pigmenți colorați în gumă arabică solubilă în apă, distilată din arborele de salcâm ca liant. Vopselele de acuarelă sunt amestecate cu apă și periate pe o suprafață absorbantă, de obicei hârtie. Înainte de era industrială, acuarela era folosită ca mediu de schiță în aer liber deoarece era mai portabilă decât vopseaua în ulei, care trebuia pregătită pentru utilizare și nu putea fi păstrată pentru perioade lungi sau transportată cu ușurință. (Figura 2.9) În prezent, totuși, mulți artiști folosesc acuarela ca mediu principal.

Figura 2.9 | Scufundatorul pentru burete. Artist: Winslow Homer. Credit: Robert B. Osgood/Wikimedia Commons, Licență: Domeniu public

Pictura în ceară (encaustic) folosește ceară de albine topită ca liant care trebuie aplicată pe suporturi rigide, cum ar fi lemnul, cu perii încălzite. Avantajul encausticului este că rămâne proaspăt și vibrant de-a lungul secolelor. Picturile encaustice din Egiptul antic datând din perioada ocupării romane (sfârșitul secolului I î.e.n.-secolul al III-lea e.n.) sunt colorate la fel de strălucitor ca atunci când au fost pictate pentru prima dată. (Figura 2.10)

Figura 2.10 | Portretul băiatului Eutyches. Credit: Muzeul Met, Licență: CC0 1.0

Figura 2.11 | Alungarea lui Adam și a Evei din Eden. Artist: Masaccio. Credit: Wikimedia Commons, Licență: Domeniu public

Fresca este procesul de vopsire pe tencuială; este o tehnică de lungă durată. Există două tipuri de frescă: buon fresco, sau frescă „bună”, este pictura pe tencuială udă, iar fresco secco, sau fresca uscată, se realizează după ce tencuiala s-a uscat. Tablourile realizate folosind tehnica buon fresco devin parte a peretelui deoarece tencuiala udă absoarbe pigmentul pe măsură ce este aplicată. (Figura 2.11) Singura modalitate de a corecta o pictură buon fresco este să o ciopiți de pe perete și să o luați de la capăt. Buon fresco trebuie făcută pe secțiuni. Fiecare secțiune se numește giornate, care înseamnă „o zi de muncă” în italiană. Deoarece se face pe tencuială uscată, fresco secco este mai îngăduitoare, dar și mai puțin permanent întrucât modificările nivelului de umiditate sau deteriorarea peretelui pot dăuna picturii. Din cauza aerului uscat și a vremii stabile, există picturi murale în frescă secco create încă din anul 3.000 î.e.n. în mormintele egiptene antice care rămân în mare parte intacte. (Figura 2.12)

Figura 2.12 | Fresco dansatori și muzicieni, mormântul Nebamun. Credit: Wikimedia Commons, Licență: Domeniu public

Pictura cu tempera există de secole. Cea mai populară versiune a picturii din Evul Mediu a fost tempera cu ou, în care pigmenții colorați uscati erau amestecați cu gălbenușul de ou și aplicați rapid pe o suprafață stabilă în straturi de pensule scurte. Tempera de ou este un mediu dificil de stăpânit deoarece amestecul de gălbenuș de ou se usucă foarte repede, iar greșelile nu pot fi corectate fără a deteriora suprafața picturii. Nașterea lui Venus de Sandro Botticelli (1445-1510, Italia) este o pictură cu tempera cu ou. (Figura 2.13)

Figura 2.13 | Nașterea lui Venus. Artist: Sandro Botticelli. Credit: Wikimedia Commons, Licență: Domeniu public

Sursa: Sachant, Pamela; Blood, Peggy; LeMieux, Jeffery; and Tekippe, Rita, „Introduction to Art: Design, Context, and Meaning” (2016). Fine Arts Open Textbooks. 3. https://oer.galileo.usg.edu/arts-textbooks/3, licența CC BY-SA 4.0. Traducere și adaptare Nicolae Sfetcu