Home » Articole » RO » Societate » Comunităţi » Psihologia mulțimilor » Psihologia mulțimilor

Psihologia mulțimilor

Psihologia mulțimilor

Ansamblul caracteristicilor comune pe care ereditatea le impune tuturor indivizilor unei rase este sufletul acestei rase. Dar, atunci când mai multe astfel de persoane sunt adunate în mulțimi pentru a acționa, observația arată că, din însăși fuziunea acestora, rezultă anumite caracteristici psihologice noi, care se suprapun peste caracteristici rasiale, și care uneori diferă profund.

Mulțimile organizate au jucat întotdeauna un rol important în viața națiunilor; dar acest rol nu a fost niciodată mai important ca în prezent. Acțiunea inconștientă a mulțimilor substituindu-se activității conștiente a indivizilor este o caracteristică esențială a veacului prezent.

Studiul mulțimilor se poate face exclusiv cu metode științifice, apelând la o metodă și lăsând deoparte părerile subiective, teoriile și doctrinele. Aceasta este singura modalitate de a ajunge să descoperi fragmente de adevăr, mai ales atunci când este vorba de o problemă care agită puternic spiritele. Omul de știință care încearcă să descopere un fenomen nu trebuie să fie preocupat de faptul că rezultatele sale pot ofensa. Un gânditor eminent, Goblet d’Alviela.

Astfel de poate ajunge la concluzii aparent contradictorii. De exemplu, inferioritatea mentală extremă a mulțimilor, inclusiv a grupărilor de elită, în contrast cu ideea că este periculos să te legi de organizația lor.

Observația cea mai atentă a faptelor istoriei a arătat întotdeauna că, organismele sociale fiind la fel de complicate ca și toate celelalte ființe, nu stă deloc în puterea noastră că le supunem dintr-o dată la unele schimbări profunde. Natura este uneori radicală, dar niciodată așa cum ne așteptăm să fie, si de aceea mania pentru reforme mari este cea care are cele mai fatale rezultate pentru un popor, oricât de excelente ar putea părea teoretic aceste reforme. Ele nu vor fi utile decât dacă ar fi posibil să se schimbe instantaneu sufletul națiunilor. Dar, doar timpul are o astfel de putere. Ceea ce reglementează oamenii dunt ideile, sentimentele și moravurile, lucruri care sunt în noi înșine. Instituțiile și legile sunt manifestarea sufletului nostru, expresia nevoilor sale. Instituțiile și legile nu îl pot schimba acționând asupra lui.

Studiul fenomenelor sociale nu poate fi separat de cel al oamenilor asupra cărora au acționat. Filozofic vorbind, aceste fenomene pot avea o valoare absolută; practic, ele au doar o valoare relativă.

Trebuie deci ca, studiind un fenomen social, să se ia în considerare în mod succesiv sub două aspecte foarte diferite. Se poate vedea astyfel că învățăturile rațiunii pure sunt adesea contrare celor ale rațiunii practice. Nu există date, nici măcar fizice, care să infirme această distincție. Din punctul de vedere al adevărului absolut, un cub, un cerc sunt figuri geometrice invariabile, riguros definite de anumite formule. Din punctul de vedere al ochiului nostru, aceste forme geometrice pot lua mai multe forme diferite. Perspectiva se poate transforma, într-adevăr, cubul în piramidă, cercul în elipsă sau linie dreaptă; iar aceste forme fictive sunt mult mai importante de luat în considerare decât formele reale, dat fiind că acestea sunt singurele pe care le vedem și că fotografia sau pictura se poate reproduce. Irealul este în unele cazuri mai real decât cazul real. Includerea obiectelor cu formele lor geometrice exacte ar denatura natura și ar face-o de nerecunoscut. Dacă presupunem o lume a cărei locuitori nu pot decât să copieze sau să fotografieze obiecte, fără a avea posibilitatea de a le atinge, ei și-ar face doar eventual cu mare greutate o idee exactă a formei lor. Cunoașterea acestei forme, accesibilă numai unui număr mic de oameni de știință, nu prezintă, într-adevăr, decât un interes foarte scăzut.

Filosoful care studiaza fenomenele sociale ar trebui să aibă permenent în vedere că pe lângă valoarea lor teoretică ele au și valoare practică, și că, având în vedere evoluția civilizației, aceasta din urmă este singura care are o oarecare importanță. O astfel de constatare trebuie să îi facă foarte prudenți în concluzii.

Sunt și alte motive care contribuie la această rezervă. Complexitatea faptelor sociale este de așa natură încât este imposibil să se abordeze întregul lor ansamblu, și să se anticipeze efectele influenței lor reciproce. De asemenea, se pare că în spatele faptelor vizibile, uneori se ascund mii de cauze invizibile. Fenomenele sociale vizibile par a fi rezultatul unei munci inconștiente imense, inaccesibile cel mai adesea în analiza noastră. Se pot compara fenomenele undelor perceptibile care ajung la suprafața oceanului cu frămîntările subterane din acea zonă, pe care noi nu le știm. Observate în cele mai multe dintre acțiunile lor, mulțimile dau dovadă, de obicei, de o mentalitate inferioară extremă; dar există și alte acte în care acestea par ghidate de către acele forțe misterioase pe care anticii le-au numit soarta, natura, providența, și pe care noi le numim vocea celor morți, și a cărei putere nu o putem ignora, cu toate că nu cunoaștem esența lor. Se pare uneori că în cazul națiunilor există forțe latente care le ghidează, Ce este, de exemplu, mai complicat, mai logic, mai minunat decât o limbă? Și de unde apare acest lucru atât de bine organizat, atât de subtil, dacă nu din sufletul inconștient al mulțimii? Academiile cele mai învățate, gramaticienii cei mai prețuiți, nu fac decât să înregistreze în mod penibil legile care guvernează aceste limbi, și ar fi total incapabili să le creeze.

Chiar și pentru ideile geniale ale oamenilor mari, suntem siguri că acestea sunt în mod exclusiv activitatea lor? Fără îndoială că ele sunt întotdeauna create de minți solitare; dar miile de boabe de praf care formează aluviul unde aceste idei au germinat, nu este sufletul mulțimilor cel care le-a pregătit?

Mulțimile, fără îndoială, sunt mereu inconștiente, dar această foarte inconștiență este, probabil, unul dintre secretele puterii lor. În natură, ființele se supun exclusiv instinctului, desfîșurând acțiuni a căror complexitate minunată ne uimește.

Rațiunea este ceva prea nou în umanitate, și prea imperfectă deocamdată pentru a ne dezvălui legile inconștientului și mai ales pentru a le înlocui. În toate acțiunile noastre partea de inconștient este imensă și cea rațională foarte mică. Inconștientul acționează ca o forță necunoscută.

Deci, dacă vrem să rămână în limitele înguste dar sigure a lucrurilor pe care știința le pot cunoaște, și să nu ne rătăcim în domeniul conjecturilor vagi și a ipotezelor zadarnice, este suficient să observăm fenomenele accesibile pentru noi, și să ne limităm la această constatare. Orice concluzie trasă din observațiile noastre este adesea prematură, pentru că în spatele fenomenelor pe care le vedem, există altele pe care le vedem greșit, și poate chiar în spatele lor sunt altele pe care nu le vedem deloc.

(Traducere de Nicolae Sfetcu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *