Una dintre caracteristicile lor generale este o sugestibilitate excesivă, în fiecare aglomerare umană o sugestie este contagioasă. Acest lucru explică orientarea rapidă a sentimentelor într-o anumită direcție.
Oricât de neutră am presupune noi că este, mulțimea se găsește de multe ori într-o stare de atenție expectativă, ceea ce o face foarte sugestibilă. Prima sugestie formulată care apare se impune imediat prin contagiune în toate mințile, și în curând se stabilește orientarea. Ca și în cazul tuturor ființelor sugestionate, ideea care a invadat mintea tinde să se transforme în acțiune. Indiferent dacă e vorba de un palat de incendiat sau de un act de devotament, mulțimea acționează la fel de ușor. Totul va depinde de natura excitantului, și nu, precum în cazul persoanei izolate, de rapoartele existente între actul sugerat și suma motivațiilor care se pot opune realizării sale.
De asemenea, rătăcind întotdeauna la limitele inconștienței, supusă agresiv la toate sugestiile, posedând întreaga violență a sentimentelor proprii ființelor care nu pot apela la influențele rațiunii, lipsită de orice spirit critic, mulțimea nu poate fi decât de o credulitate excesivă. Improbabilul nu există pentru ea, și trebuie să ne amintim mereu ușurința cu care se creazpă și se propagă legendele și poveștile cele mai puțin probabile. De ex., persoanele care au participat la asediul Parisului în perioada Revoluției franceze au trăit multe exemple ale acestei credulitatăți ale mulțimilor în situațiile cele mai puțin probabile. O lumânare aprinsă la un etaj superior a fost considerată la un moment dat ca fiind un semnal făcut asediatorilor, deși ar fi fost clar, după două secunde de reflecție, că le-ar fi fost imposibil pentru ei să vadă lumina lumânării de la o distanță de câteva leghe).
Crearea legendelor care circulă atât de ușor în mulțimi nu este determinată doar de o credulitate completă. Ea se datorează și deformațiilor prodigioase suferite de evenimente în imaginația oamenilor adunați. Cel mai simplu eveniment văzut de mulțime ajunge în curând să se transforme. Ea gândește în imagini, iar imaginea evocată evocă ea însăși o serie de alte imagini care nu au nicio legătură logică cu prima. Ne putem imagina cu ușurință această stare dacă ne aducem aminte de succesiunile bizare de idei care ne trec uneori prin minte la evocarea unui fapt oarecare. Rațiunea ne arată că în aceste imagini există incoerență, dar mulțimea nu o vede deloc; și imaginația sa care denaturează acționează de asemenea asupra evenimentului real, ajungându-se la confuzii. Mulțimea cu greu separă subiectivul de obiectiv. Ea acceptă ca reale imaginile evocate în mintea ei, care de multe ori nu au decât o relație îndepărtată cu faptul observat.
Deformările pe care o mulțime le produce oricărui eveniment la care este martoră ar trebui, aparent, să fie foarte multe și diverse, din moment ce indivizii care o compun au temperamente foarte diferite. Dar nu este așa. Ca rezultat al contagiunii, deformările ajung să aibă aceeași natură și același sens pentru toate persoanele. Prima deformare percepută de unul dintre indivizii din comunitate este nucleul sugestiei contagioase. Înainte de a apărea pe zidurile Ierusalimului tuturor cruciaților, Sf. Gheorghe nu a fost cu siguranță cunoscut decât de unul din asistenți. Cu titlu de sugestie și contagiune, minunea semnalată de o singură persoană a fost acceptată imediat de către toți.
Acesta a fost întotdeauna mecanismul halucinațiilor colective atât de frecvente în istorie, și care par să aibă toate caracteristicile clasice de autenticitate, deoarece este vorba de fenomene observate de mii de oameni.
Nu ar trebui, pentru a evita ceea ce urmează, să se apeleze la calitatea mentală a indivizilor din care se compune mulțimea. Această calitate nu este importantă. Atâta timp cât aceștia sunt într-o mulțime, analfabetul și savantul sunt în egală măsură incapabili de rațiune.
Ideea poate părea paradoxală. Pentru a-i demonstra veridicitatea, ar trebui să se ia în considerație o mulțime de fapte istorice, și nu ar fi suficiente pentru aceasta mai multe volume.
Iată câteva exemple aleatorii dintr-o multitudine de exemple care ar putea fi citate.
Următorul fapt este una dintre cele mai tipice, deoarece este face parte dintre halucinațiile colective acționând asupra unei mulțimi în care se găsesc indivizi de toate felurile, de la cel mai ignorant la cel mai educat. A fost raportat întâmplător de locotenentul navei Julien Félix în cartea sa despre curenții mării, și a fost inclus anterior în Revue Scientifique.
Fregata Belle Poule traversa marea pentru a găsi corveta Berceau de care fusese separată de o furtună violentă. Era plină zi și un soare puternic. Dintr-o dată marinarul de veghe a raportat o ambarcațiune rătăcită. Echipajul își direcționează atenția către elementul raportat, și toată lumea, ofițeri și marinari, au perceput în mod clar o plută plină cu bărbați remorcată de ambarcațiuni pe care se zăreau semnale de primejdie. Dar aceasta nu era decât o halucinație colectivă.
Contraamiralul Desfossés a echipat o barcă pentru a salva naufragiații. Apropiindu-se, marinarii și ofițerii care urcaseră în ea au văzut „mase de oameni agitându-se, întinzând mâinile, și se auzea sunetul monoton și confuz al multor voci.” Atunci când barca a ajuns, s-au găsit doar în fața a câtorva ramuri de copaci acoperite cu frunze rupte de pe coasta din apropiere. Confruntându-se cu astfel de dovezi palpabile, halucinațiile au dispărut.
În acest exemplu se vede foarte clar cum funcționează mecanismul halucinației colective. Pe de o parte, o mulțime stare de expectativă; pe de altă parte, o sugestie făcută de marinarul de veghe semnalizâmdo navă care rătăcește pe mare, o sugestie care, prin contagiune, a fost acceptată de către toți cei prezenți, ofițeri și marinari.
Lasă un răspuns