Seria lui McTaggart în relația de ordonare temporală între evenimente

În metafizică, seria lui McTaggart (seria A și seria B) sunt două descrieri diferite ale relației de ordonare temporală între evenimente. Cele două serii diferă în principal prin utilizarea timpului pentru a descrie relația temporală dintre evenimente și implicațiile ontologice rezultate în ceea ce privește timpul.

John McTaggart a introdus acești termeni în 1908, într-un argument pentru irealitatea timpului. Ele sunt acum utilizate în mod obișnuit de către filozofii contemporani ai timpului.

Istorie

Dezbaterea metafizică despre ordonările temporale ajunge până la filozofii greci antici Heraclit și Parmenide. Parmenide credea că realitatea este atemporală și neschimbătoare. Heraclit, în schimb, credea că lumea este un proces de schimbare, flux și dezintegrare neîncetată. Realitatea pentru Heraclit este dinamică și efemeră. Într-adevăr, lumea este atât de trecătoare, potrivit lui Heraclit, încât este imposibil să pășim de două ori în același râu.

Seria lui McTaggart

McTaggart a distins concepțiile antice ca un set de relații. Potrivit lui McTaggart, există două moduri distincte în care toate evenimentele pot fi ordonate în timp.

Seria A

În primul mod, evenimentele sunt ordonate ca viitor, prezent și trecut. Viitorul și trecutul permit grade, în timp ce prezentul nu. Când vorbim de timp în acest fel, vorbim în termenii unei serii de poziții care merg de la trecutul îndepărtat prin trecutul recent până la prezent și de la prezent prin viitorul apropiat până la viitorul îndepărtat. Caracteristica esențială a acestei modalități descriptive este că trebuie să ne gândim la seria de poziții temporale ca fiind în continuă transformare, în sensul că un eveniment este mai întâi parte din viitor, apoi parte din prezent și apoi din trecut. Mai mult, afirmațiile făcute după această modalitate corespund perspectivei temporale a celui care le rostește. Aceasta este seria A de evenimente temporale.

Deși inițial McTaggart a definit timpurile ca fiind calități relaționale, adică niște calități pe care evenimentele le posedă prin situația într-o anumită relație cu ceva în afara timpului (care nu își schimbă poziția în timp),[1] astăzi se crede în general că el a tratat timpurile ca proprietăți monadice. Filosofii de mai târziu au dedus independent că McTaggart trebuie să fi înțeles timpul ca monadic, deoarece timpurile în engleză sunt exprimate în mod normal prin predicatele singulare non-relaționale „este trecut”, „este prezent” și „este viitor”, așa cum a observat R. D. Ingthorsson.[2]

Seria B

Dintr-un al doilea punct de vedere, evenimentele pot fi ordonate după o serie diferită de poziții temporale prin intermediul unor relații cu doi termeni care sunt asimetrii, ireflexive și tranzitive: „înainte de” (sau precede) și „mai târziu decât” (sau urmează). ).

O diferență importantă între cele două serii este că, în timp ce evenimentele își schimbă continuu poziția în seria A, poziția lor în seria B nu. Dacă un eveniment este vreodată mai devreme decât unele evenimente și mai târziu decât restul, este întotdeauna mai devreme și mai târziu decât acele evenimente. Mai mult, în timp ce evenimentele își dobândesc determinările din seria A printr-o relație cu ceva în afara timpului, determinările lor din seria B sunt valabile între evenimentele care constituie seria B. Aceasta este seria B, iar filosofia care spune că toate adevărurile despre timp pot fi reduse la afirmații din seria B este teoria B a timpului.

Distincții

Logica și expresia lingvistică a celor două serii sunt radical diferite. Seria A este temporală, iar seria B este netemporală. De exemplu, afirmația „azi plouă” este o afirmație temporală, deoarece depinde de perspectiva temporală – prezentul – a persoanei care o rostește, în timp ce afirmația „A plouat pe 11 iulie 2022” este netemporală pentru că nu depinde de timp. Din punctul de vedere al valorilor lor de adevăr, cele două propoziții sunt identice (ambele adevărate sau ambele false) dacă prima afirmație este făcută la 11 iulie 2022. Relația netemporală de precedență între două evenimente, să spunem „E precede F” nu se modifică în timp (excluzând din această discuție problema relativității ordinii temporale a evenimentelor deconectate cauzal în teoria relativității). Pe de altă parte, caracterul de a fi „trecut, prezent sau viitor” al evenimentelor „E” sau „F” se schimbă cu timpul. În imaginea lui McTaggart trecerea timpului constă în faptul că termenii din ce în ce mai departe în viitor trec în prezent… sau că prezentul avansează spre termeni din ce în ce mai departe în viitor. Dacă ne asumăm primul punct de vedere, vorbim ca și cum seria B alunecă de-a lungul unei serii A fixe. Dacă ne asumăm al doilea punct de vedere, vorbim ca și cum seria A alunecă de-a lungul unei serii B fixe.

Relația cu alte idei din filosofia timpului

Există două varietăți principale ale teoriei A, prezentismul și universul bloc în creștere.[3] Ambele presupun un prezent obiectiv, dar prezentismul presupune că există doar obiectele prezente, în timp ce universul bloc în creștere presupune că există atât obiectele prezente, cât și cele trecute, dar nu și cele viitoare. Părerile care nu presupun un prezent obiectiv și sunt, prin urmare, versiuni ale teoriei B includ eternismul și patrudimensionalismul.

Referințe

McTaggart, J. M. E. (1927). The Nature of Existence, Vol. II. Cambridge: Cambridge University Press. pp. § 326. Mi se pare destul de clar că [timpurile] nu sunt calități, ci relații, deși, desigur, ca și alte relații, ele vor genera calități relaționale în fiecare dintre termenii lor.
Ingthorsson, R. D. (2016). McTaggart’s Paradox. New York: Routledge. p. 45. ISBN 978-1-138-67724-1.
Presentism and the Space-Time Manifold de Dean Zimmerman, p. 7

(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)