Ideea unor lumi posibile a ridicat perspectiva respectabilității extinse asupra logicii modale, nu prin extinderea logicii modale, ci prin dotarea ei cu o teorie semantică extensivă – a cărei temelie logică este aceea a logicii clasice predicate și, prin urmare, care posibilitate și necesitate pot fi în cele din urmă înțelese de-a lungul liniilor clasice tarskiene. Mai precis, în semantica lumilor posibile, operatorii modal sunt interpretați ca cuantificatori asupra lumilor posibile, exprimați informal în următoarele două principii generale:
Nec: O frază de forma ┌Necesar, φ┐ (┌◻φ┐) este adevărat dacă și numai dacă φ este adevărat în orice lume posibilă. [3] Pos: O frază de forma ┌Posibil, φ┐ (┌◇ φ┐) este adevărată dacă și numai dacă φ este adevărată într-o anumită lume posibilă.
Având în vedere aceasta, eșecurile principiilor clasice de substitutivitate pot fi urmărite de faptul că operatorii modali interpretați astfel introduc contexte care necesită noțiuni mai subtile de semnificație pentru propoziții și părțile lor componente decât cele furnizate în logica clasică; în special, pentru predicate este necesară o noțiune mai subtilă decât cea a setului de lucruri la care se aplică.
Sursa: Menzel, Christopher, „Possible Worlds”, The Stanford Encyclopedia of Philosophy (Winter 2017 Edition), Edward N. Zalta (ed.), URL = <https://plato.stanford.edu/archives/win2017/entries/possible-worlds/>.
Lasă un răspuns