Întrebările de bază sunt dacă avem control asupra acțiunilor noastre și, dacă da, ce fel de control și în ce măsură. Aceste întrebări sunt anterioare stoicii grecești timpurii (de exemplu, Crisipus), iar unii filosofi moderni deplâng lipsa progresului în toate aceste secole.
Pe de o parte, oamenii au un puternic sentiment de libertate, ceea ce ne duce să credem că avem liber arbitru. Pe de altă parte, un sentiment intuitiv de liber arbitru ar putea fi interpretat greșit.
Este dificil să conciliem dovezile intuitive potrivit cărora deciziile conștiente sunt eficiente cauzal, având în vedere că lumea fizică poate fi explicată în întregime prin legile fizice. Conflictul dintre libertatea simțită intuitiv și dreptul natural apare atunci când se afirmă fie închiderea cauzală, fie determinismul fizic (determinism nomologic). Odată cu închiderea cauzală, niciun eveniment fizic nu are o cauză în afara domeniului fizic, iar cu determinism fizic, viitorul este determinat în totalitate de evenimentele anterioare (cauză și efect).
Puzzle-ul de conciliere a „liberului arbitru” cu un univers determinist este cunoscut drept problema liberului arbitru sau uneori este denumit dilema determinismului. Această dilemă duce și la o dilemă morală: întrebarea modalității de atribuire a responsabilității pentru acțiuni dacă sunt cauzate în întregime de evenimente trecute.
Compatibiliștii susțin că realitatea mentală nu este ea însăși efectivă cauzal. Compatibiliștii clasici au abordat dilema liberului arbitru argumentând că liberul arbitru este valabil atât timp cât nu suntem constrânși extern sau forțați. Compatibiliștii moderni fac o distincție între libertatea de voință și libertatea de acțiune, adică separă libertatea de alegere de libertatea de a o adopta. Având în vedere că toți oamenii experimentează un sentiment de liber arbitru, unii compatibiliști moderni consideră că este necesar să se acomodeze cu această intuiție. Compatibiliștii asociază deseori libertatea de voință cu capacitatea de a lua decizii raționale.
O altă abordare a dilemei este aceea a incompatibilităților și anume că, dacă lumea este deterministă, atunci sentimentul că suntem liberi să alegem o acțiune este pur și simplu o iluzie. Libertarianismul metafizic este forma incompatibilității care consideră că determinismul este fals și este posibilă libera voință (cel puțin unii au liberul arbitru). Această viziune este asociată cu construcții nemateriale, inclusiv atât dualismul tradițional, cât și modele care susțin criterii mai minimale, cum ar fi capacitatea de a se opune conștient unei acțiuni sau dorințe concurentă. Cu toate acestea, chiar și cu indeterminismul fizic, s-au dezvoltat argumente împotriva libertarianismului prin faptul că este dificil să se atribuie Originea (responsabilitatea pentru alegerile indeterministe „libere”).
Liberul arbitru este tratat preponderent cu determinismul fizic în sensul strict al determinismului nomologic, deși alte forme de determinism sunt relevante și pentru liberul arbitru. De exemplu, determinismul logic și teologic contestă libertarianismul metafizic cu idei despre destin și soartă, iar determinismul biologic, cultural și psihologic alimentează dezvoltarea modelelor compatibiliste. Se pot forma chiar clase separate de compatibilism și incompatibilism pentru a le reprezenta.
Lasă un răspuns