Gândirea critică: Erorile de logică cele mai frecvente

ad hominem

O teorie este respinsă nu din cauza vreunei dovezi împotriva ei sau a lipsei de dovezi pentru ea, ci din cauza persoanei care o susține. Exemplu:

A: Guvernul ar trebui să adopte o legislație privind salariul minim, astfel încât lucrătorii să nu fie exploatați.

B: Prostii. Spui asta doar pentru că nu poți găsi un loc de muncă bun.

ad ignorantiam (apel la ignoranță)

Adevărul unei afirmații este stabilit doar pe baza lipsei de dovezi împotriva ei. Un exemplu simplu și evident al unei astfel de erori este acela de a argumenta că unicornii există pentru că nu există dovezi împotriva existenței lor. La prima vedere, se pare că multe teorii pe care le descriem drept „științifice” implică o astfel de eroare. De exemplu, prima lege a termodinamicii este valabilă deoarece până acum nu a existat nicio instanță negativă care să servească drept dovadă împotriva ei. Dar observați, la fel ca în cazuri ca acesta, există dovezi pentru lege, și anume instanțe pozitive. Observați, de asemenea, că această eroare nu se aplică situațiilor în care există doar două afirmații rivale și una a fost deja falsificată. În astfel de situații, putem stabili pe bună dreptate adevărul despre celălalt chiar dacă nu găsim dovezi pro sau contra acestuia.

ad misericordiam (apel la milă)

În prezentarea unui argument, se face apel la milă. De obicei, acest lucru se întâmplă atunci când oamenii pledează pentru un tratament special pe baza nevoii lor, de exemplu, un elev susține că profesorul ar trebui să-l lase să treacă examenul pentru că are nevoie de el pentru a absolvi. Desigur, mila ar putea fi o considerație relevantă în anumite condiții, ca în contextele care implică caritate.

ad populum (apel la popularitate)

Adevărul unei afirmații este stabilit doar pe baza popularității și familiarității sale. Aceasta este eroarea comisă de multe reclame. Cu siguranță ați auzit de reclame care sugerează că ar trebui să cumpărăm un anumit produs pentru că a ajuns în fruntea clasamentului vânzărilor sau pentru că marca este „favorita” orașului.

Afirmarea consecinței

Deducerea faptului că P este adevărat doar pentru că Q este adevărat și este, de asemenea, adevărat că, dacă P este adevărat, Q este adevărat.

Problema cu acest tip de raționament este că ignoră posibilitatea existenței altor condiții în afară de P care ar putea duce la Q. De exemplu, dacă există un ambuteiaj, un coleg ar putea întârzia la serviciu. Dar dacă argumentăm din întârzierea lui existența unui ambuteiaj, suntem vinovați de această eroare – colegul ar putea întârzia din cauza unui ceas deșteptător defect.

Desigur, dacă avem dovezi care arată că P este singura sau cea mai probabilă condiție care duce la Q, atunci putem deduce că P este probabil adevărat fără a comite o eroare.

Petiția de principiu (petito principii)

În argumentarea unei afirmații, afirmația în sine este deja presupusă în premisă. Exemplu: „Dumnezeu există pentru că asta spune Biblia, iar Biblia este de încredere pentru că este cuvântul lui Dumnezeu.”

Întrebare complexă sau întrebare încărcată

O întrebare este pusă în așa fel încât o persoană, indiferent de răspunsul pe care îl dă la întrebare, se va angaja inevitabil la o altă afirmație, care nu ar trebui presupusă în contextul în cauză.

O tactică obișnuită este de a pune o întrebare de tipul da-nu, care îi păcălește pe oameni să fie de acord cu ceva ce nu au intenționat niciodată să spună. De exemplu, dacă ești întrebat: „Ești încă la fel de egocentric ca înainte?”, indiferent dacă răspunzi „da” sau „nu”, ești obligat să admiți că ai fost egocentric în trecut. Desigur, aceeași întrebare nu ar fi considerată o eroare dacă presupoziția întrebării ar fi într-adevăr acceptată în contextul conversației, adică persoana căreia i se adresează întrebarea a fost verificabil egocentrică în trecut.

Compunere (opusul diviziunii)

Se presupune că întregul are aceleași proprietăți ca și părțile sale. Ana ar putea fi plină de umor și iubitoare de distracție și o persoană excelentă de invitat la petrecere. Același lucru ar putea fi valabil și pentru Ben, Chris și David, considerați individual. Dar nu rezultă că va fi o idee bună să-i inviți pe toți la petrecere. Poate că se urăsc unul pe celălalt și petrecerea va fi ruinată.

Negarea antecedentului

Deducerea faptului că Q este fals doar pentru că, dacă P este adevărat, și Q este adevărat, dar P este fals.

Această eroare este similară cu eroarea de afirmare a consecinței. Din nou, problema este că o explicație sau o cauză alternativă ar putea fi trecută cu vederea. Deși P este fals, o altă condiție ar putea fi suficientă pentru a face Q adevărat.

Exemplu: Dacă există un ambuteiaj, un coleg poate întârzia la serviciu. Dar nu este corect să argumentăm, având în vedere traficul lin, că colegul nu va întârzia. Din nou, ceasul său deșteptător s-ar putea să fi încetat să funcționeze.

Divizare (opusul compunerii)

Se presupune că părțile unui întreg au aceleași proprietăți ca întregul. Este posibil ca, în ansamblu, o companie să fie foarte eficientă, în timp ce unele dintre departamentele sale nu sunt. Ar fi nepotrivit să presupunem că toate sunt.

Echivocitate

Prezentarea unui argument în care un cuvânt își schimbă sensul fără a fi subliniat. De exemplu, unele filosofii susțin că toate actele sunt egoiste. Chiar dacă te străduiești să-i servești pe ceilalți, tot acționezi egoist, deoarece actul tău este doar pentru a-ți satisface dorința de a-i servi pe ceilalți. Dar, cu siguranță, cuvântul „egoist” are semnificații diferite în premisă și în concluzie – când spunem că o persoană este egoistă, de obicei, ne referim la faptul că nu se străduiește să-i servească pe ceilalți. A spune că o persoană este egoistă pentru că face ceva ce își dorește, chiar și atunci când ceea ce își dorește este să-i ajute pe ceilalți, înseamnă a folosi termenul „egoist” cu un sens diferit.

Falsa dilemă

Prezentarea unui set limitat de alternative atunci când există altele care merită luate în considerare în context. Exemplu: „Fiecare persoană este fie dușmanul meu, fie prietenul meu. Dacă este dușmanul meu, ar trebui să-l urăsc. Dacă este prietenul meu, ar trebui să-l iubesc. Așadar, ar trebui fie să-l iubesc, fie să-l urăsc.” Evident, concluzia este prea extremă, deoarece majoritatea oamenilor nu sunt nici dușmanul tău, nici prietenul tău.

Eroarea jucătorului de noroc

Se presupune că unele statistici independente sunt dependente. Mintea neantrenată tinde să creadă că, de exemplu, dacă o monedă corectă este aruncată de cinci ori și rezultatele sunt toate cap, atunci următoarea aruncare va fi mai probabil pajură. Nu va fi, însă. Dacă moneda este corectă, rezultatul fiecărei aruncări este complet independent de celelalte. Observați că eroarea se bazează pe faptul că rezultatul final nu este cunoscut. Dacă rezultatul final ar fi fost deja cunoscut, statisticile ar fi fost dependente.

Eroare genetică

A se crede că, deoarece X derivă din Y și deoarece Y are o anumită proprietate, acel X trebuie să posede și el aceeași proprietate. Exemplu: „Tatăl său este un criminal, deci trebuie să pună la cale și el ceva rău.”

Non sequitur

Se trage o concluzie care nu rezultă din premisă. Aceasta nu este o eroare specifică, ci un termen foarte general pentru un argument prost. Așadar, multe dintre exemplele de mai sus și de mai jos pot fi considerate non sequitur.

Post hoc, ergo propter hoc (literalmente, „după aceasta, deci din cauza acesteia”)

Deducerea faptului că X trebuie să fie cauza lui Y doar pentru că X este urmat de Y.

De exemplu, după ce am vizitat un cimitir, m-am îmbolnăvit, deduc că cimitirele sunt locuri înfricoșătoare care provoacă boli. Desigur, această deducție nu este justificată, deoarece ar putea fi doar o coincidență. Cu toate acestea, multe credințe superstițioase comit această eroare.

Pista falsă

Într-un argument se ridică o problemă irelevantă care distrage atenția de la subiectul principal. Funcția falsei piste este uneori de a ajuta la exprimarea unei opinii puternice și părtinitoare. Falsa pistă (problema irelevantă) servește la creșterea forței argumentului într-un mod foarte înșelător.

De exemplu, într-o dezbatere despre existența lui Dumnezeu, cineva ar putea argumenta că a crede în Dumnezeu dă pace și sens vieții multor oameni. Acesta ar fi un exemplu de falsă pistă, deoarece dacă religiile pot avea un efect pozitiv asupra oamenilor este irelevant pentru întrebarea existenței lui Dumnezeu. Efectul psihologic pozitiv al unei credințe nu este un motiv pentru a crede că aceasta este adevărată.

Pantă alunecoasă

Argumentarea că, dacă un adversar ar accepta o afirmație C1, atunci trebuie să accepte o altă afirmație strâns legată C2, ceea ce, la rândul său, angajează adversarul la o altă afirmație C3, ducând în cele din urmă la concluzia că adversarul este angajat în ceva absurd sau evident inacceptabil.

Acest stil de argumentare constituie o eroare doar atunci când este nepotrivit să se creadă că, dacă cineva ar accepta afirmația inițială, trebuie să accepte toate celelalte afirmații.

Un exemplu: „Guvernul nu ar trebui să interzică drogurile. Altfel, guvernul ar trebui să interzică și alcoolul sau țigările. Și atunci alimentele grase și mâncarea nesănătoasă ar trebui să fie, de asemenea, reglementate. Următorul lucru pe care îl știi este că guvernul ne-ar obliga să ne spălăm pe dinți și să facem exerciții în fiecare zi.”

Omul de paie

A ataca un adversar atribuindu-i în mod fals o poziție improbabilă prin care este ușor de învins.

Exemplu: Când mulți oameni susțin mai multă democrație în Hong Kong, un răspuns tipic de genul „omul de paie” este să spună că mai multă democrație nu este necesară, deoarece este greșit să credem că democrația este soluția la toate problemele din Hong Kong. Însă cei care susțin mai multă democrație în Hong Kong nu sugerează niciodată că democrația poate rezolva toate problemele (de exemplu, poluarea), iar cei care susțin mai multă democrație în Hong Kong ar putea chiar să fie de acord că acceptarea orbească a oricărui lucru este rareori calea de acțiune corectă, indiferent dacă este vorba de democrație sau nu. Aceste critici atacă pozițiile neverosimile ale „omului de paie” și nu abordează argumentele reale pentru democrație.

Dovezi suprimate

Acolo unde există dovezi contradictorii, sunt prezentate doar dovezi confirmatoare.

Sursa: Brian Kim, Critical Thinking, licența CC BY 4.0. Traducere și adaptare: Nicolae Sfetcu. © 2024 MultiMedia Publishing, Gândirea critică, volumul 1