Strategii în managementul pandemiilor

Strategiile de bază în controlul unui focar sunt izolarea și atenuarea. Izolarea poate fi întreprinsă în primele etape ale focarului, inclusiv urmărirea contactelor și izolarea persoanelor infectate pentru a opri boala să se răspândească la restul populației, alte intervenții de sănătate publică asupra controlului infecției și măsuri terapeutice, cum ar fi vaccinările care pot fi eficiente dacă sunt disponibile. Atunci când devine evident că nu mai este posibilă izolarea răspândirii bolii, managementul va trece apoi la stadiul de atenuare, în care se iau măsuri pentru a încetini răspândirea bolii și pentru a atenua efectele acesteia asupra societății și a sistemului de sănătate. În realitate, măsurile de izolare și de atenuare pot fi întreprinse simultan.

O parte cheie a gestionării unui focar de boli infecțioase este încercarea de a reduce vârful epidemic, cunoscut sub numele de „aplatizarea curbei epidemice”. Acest lucru contribuie la scăderea riscului de a fi copleșite serviciile de sănătate și oferă mai mult timp pentru dezvoltarea unui vaccin și a tratamentului. Un grup larg de așa-numite intervenții non-farmaceutice poate fi luat pentru a gestiona focarul. Într-o pandemie de gripă, aceste acțiuni pot include: măsuri preventive personale, cum ar fi igiena mâinilor, purtarea măștilor pe față și auto-carantinarea; măsuri comunitare care vizează distanțarea socială, cum ar fi închiderea școlilor și anularea întrunirilor în masă; implicarea comunității pentru a încuraja acceptarea și participarea la astfel de intervenții; și măsuri de mediu, cum ar fi curățarea suprafețelor.

O altă strategie, suprimarea, necesită intervenții non-farmaceutice mai extreme, pe termen lung, pentru a inversa pandemia prin reducerea numărului de bază de reproducere la mai puțin de 1. Strategia de suprimare, care include distanțarea socială la nivelul întregii populații, izolarea la domiciliu a cazurilor, și carantina la nivel de familie, a fost întreprinsă de China în timpul pandemiei COVID-19, unde orașele întregi au fost blocate, însă o astfel de strategie aduce costuri sociale și economice considerabile.

COVID-19

O nouă tulpină de coronavirus care a fost identificată pentru prima dată în Wuhan, provincia Hubei, China, la sfârșitul lunii decembrie 2019, a provocat un grup de cazuri de boală respiratorie acută care este denumită boala coronavirus 2019 (COVID-19). Conform rapoartelor media, peste 200 de țări și teritorii au fost afectate de COVID-19, cu focare majore apărute în China centrală, Iran, Europa de Vest și Statele Unite. La 11 martie 2020, Organizația Mondială a Sănătății a caracterizat răspândirea COVID-19 drept pandemie. La 21 august 2020, numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a ajuns la 22.860.146 la nivel mondial, dintre care 15.521.142 și-au revenit. Numărul morților a fost de 797.164. Se crede că aceste cifre sunt subestimate, deoarece testele nu au început în stadiile inițiale ale focarului și multe persoane infectate de virus nu au sau au numai simptome ușoare și poate nu au fost testate. În mod similar, numărul recuperărilor poate fi, de asemenea, subestimat, deoarece sunt necesare teste înainte ca să fie recunoscute oficial cazurile ca fiind recuperate, iar fatalitatea este uneori atribuită altor condiții. Acesta a fost cazul mai ales în zonele urbane mari, unde un număr non-banal de pacienți au murit în timp ce se aflau în reședințele private. Ulterior s-a descoperit că hipoxia asimptomatică datorată bolii pulmonare COVID-19 poate fi responsabilă pentru multe astfel de cazuri.