(Răspunsul emoțional ipotezat al subiecților este reprezentat de antropomorfismul unui robot, conform afirmațiilor lui Masahiro Mori. Valea stranie este regiunea răspunsului emoțional negativ față de roboții care par „aproape” umani. Mișcarea amplifică răspunsul emoțional. )
În estetică, valea stranie (în japoneză: 不気味の谷, Hepburn: bukimi no tani) este o relație ipotetică între gradul de asemănare a unui obiect cu o ființă umană și răspunsul emoțional la acel obiect. Conceptul sugerează că obiectele umanoide care seamănă imperfect cu ființele umane reale provoacă în observatori sentimente stranii sau ciudat de familiare de neliniște și repulsie. „Valea” denotă o scădere a afinității observatorului uman pentru replică – o relație care, altfel, crește odată cu asemănarea umană a replicii.
Exemple ale fenomenului există în robotică, animații 3D pe computer și păpuși realiste. Prevalența în creștere a tehnologiilor, de exemplu realitatea virtuală, realitatea augmentată și animația fotorealistă pe computer, a propagat discuții și citări ale „văii”; o astfel de conversație a sporit verosimilitatea constructului. Ipoteza văii stranii prezice că o entitate care pare aproape umană va risca să provoace sentimente reci și ciudate în privitori.
Profesorul de robotică Masahiro Mori a introdus pentru prima dată conceptul în 1970 din cartea sa intitulată Bukimi No Tani (不気味の谷), formulând-o ca bukimi no tani genshō (不気味の谷現象, lit. ’fenomenul văii stranii.’. Bukimi no tani a fost tradus literal ca valea stranie în cartea din 1978 Robots: Fact, Fiction, and Prediction scrisă de Jasia Reichardt. De-a lungul timpului, această traducere a creat o legătură neintenționată a conceptului cu conceptul psihanalitic al lui Ernst Jentsch despre straniu, stabilit în eseul său din 1906, On the Psychology of the Uncanny (în germană: Zur Psychologie des Unheimlichen), care a fost atunci celebru criticat și extins în eseul lui Sigmund Freud din 1919 The Uncanny (germană: Das Unheimliche).
Ipoteza
(Într-un experiment care a implicat robotul asemănător omului Repliee Q2 (imaginea de mai sus), structura robotică descoperită de sub Repliee, și omul real care a fost modelul pentru Repliee, asemănarea umană a declanșat cel mai înalt nivel de activitate a neuronilor oglindă.)
Ipoteza originală a lui Mori afirmă că, pe măsură ce aspectul unui robot devine mai uman, răspunsul emoțional al unor observatori față de robot devine din ce în ce mai pozitiv și mai empatic, până când ajunge la un punct dincolo de care răspunsul devine rapid puternic repulsiv. Cu toate acestea, pe măsură ce aspectul robotului continuă să devină mai puțin distins de o ființă umană, răspunsul emoțional devine din nou pozitiv și se apropie de nivelurile de empatie de la om la om. Când sunt reprezentate pe un grafic, reacțiile sunt indicate printr-o vale adâncă. (de unde și partea de „vale” a numelui) în zonele în care antropomorfismul este cel mai apropiat de realitate.
Această zonă de răspuns repulsiv datorată unui robot cu aspect și mișcare între o entitate „oarecum umană” și „complet umană” este valea stranie. Numele surprinde ideea că un robot cu aspect aproape uman pare prea „straniu” pentru unele ființe umane, produce un sentiment de stranietate și, prin urmare, nu reușește să evoce răspunsul empatic necesar pentru interacțiunea productivă om-robot.
(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)
Introducere în inteligența artificială
Pășește în era digitală pregătit să înțelegi și să aplici conceptele care schimbă lumea!
Lasă un răspuns