Holismul și probleme de acțiune colectivă în schimbările climatice

Holism

Faptul că societatea este ierarhică ajută la clarificarea noțiunii de răutate; membrii unei organizații tind să vadă problemele la un nivel sub al lor, iar cu cât nivelul este mai ridicat, cu atât problemele devin mai ample și mai generale. Acesta este conceptul de holism, prin care o entitate ierarhică este mai mult decât suma părților sale. Pentru a ilustra, un pătrat desenat cu un creion pe o bucată de hârtie este format din particule de grafit întinse pe suprafața hârtiei, niciuna dintre acestea nefiind pătrată sau neavând vreo legătură cu un pătrat; pătratul este o proprietate emergentă [1]. În mod similar, o serie de puncte poate varia în dimensiune și formă, în timp ce într-o imagine micșorată, aceeași matrice poate fi văzută ca fiind parte dintr-o imagine de ziar a unei fețe umane [2].

Studiul unui fenomen la nivelul celor mai simpli constituenți ai săi poate elucida mecanismul final, dar nu poate lua în considerare emergența. După cum se spune că psihologul J.B. Watson a spus: „Behavioristul nu poate găsi conștiința în eprubetă…”. Înțelegerea la un nivel este incompletă dacă nu poate fi legată de nivelurile alăturate. Ar putea fi banală dacă nu poate explica nivelul superior (analog cu doar studierea punctelor unei imagini) sau superficială dacă nu poate da semnificație nivelului inferior (prin faptul că o imagine este formată din puncte).

Probleme de acțiune colectivă

Inacțiunea la schimbările climatice a fost văzută ca o problemă de acțiune colectivă, în care toate părțile ar fi mai bine să coopereze, dar nu reușesc să o facă, deoarece interesele lor individuale, în special urmărirea profitului individual, sunt în conflict cu interesul comun. De exemplu, pasagerii clandestici pot beneficia de bunuri publice (drumuri, servicii medicale etc.) fără a plăti pentru ele, cu condiția să plătească suficient alți oameni.

Au fost scrise multe lucrări care modelează astfel de probleme în teoria jocurilor [3], care formalizează orice activitate în care predicția unei persoane despre ceea ce va face o altă persoană afectează ceea ce prima decide să facă. Într-un exemplu binecunoscut, doi deținuți nu cooperează, deși pare a fi în interesul lor să facă acest lucru. Cooperarea este formal ilogică atunci când jocul este jucat o singură dată, adică atunci când nu se știe dacă se poate avea încredere în cealaltă parte, dar încrederea și alte fenomene emergente (datorie, atașament filial etc.) pot influența jocurile repetate, când strategiile mai cooperante sunt adesea cele mai bune, mai ales atunci când sunt jucate între indivizii unei populații [4].

Călătoria clandestină este considerată a fi o constrângere importantă pentru acțiunile climatice eficiente, necesitând monitorizarea acțiunilor națiunilor și fie sancționări, fie recompense [5]. Protocolul de la Kyoto a pretins într-adevăr o sancțiune pentru progresul lent, dar trebuia să facă acest lucru prin mecanisme (cum ar fi comercializarea cotelor de emisii) care au fost concepute pentru a „lăsa ușile stabile deschise” [6]. Caracteristica sa proeminentă a fost că permitea tuturor să circule liber pe termen nelimitat și, în această măsură, singura acțiune colectivă a fost aceea de a face procesul Națiunilor Unite ineficient, fără a-l lua în serios.

Referințe

1. Bardi, U. Before the Collapse: A Guide to the Other Side of Growth; Springer: Cham, Switzerland, 2020. [Google Scholar]
2. Passioura, J.B. Accountability, philosophy and plant physiology. Search 1979, 10, 347–350. [Google Scholar]
3. Ostrom, E. Governing the Commons: The Evolution of Institutions for Collective Action; CUP: Cambridge, UK, 2015. [Google Scholar]
4. Singer, E. Game theory calls cooperation into question. Quanta Magazine. 12 February 2015. Available online: https://tinyurl.com/hdn6vumw (accessed on 12 July 2021).
5. Aklin, M.; Mildenberger, M. Prisoners of the Wrong Dilemma: Why Distributive Conflict, Not Collective Action, Characterizes the Politics of Climate Change. Glob. Environ. Polit. 2020, 20, 4–27. [Google Scholar] [CrossRef]
6. MacKay, D.J.C. Sustainability—Without the Hot Air; UIT: Cambridge, UK, 2009. [Google Scholar]

Sursa: Philip J. Wilson (2021) Climate Change Inaction and Optimism, in Philosophies, 6(3), 61; https://doi.org/10.3390/philosophies6030061, licența CC BY. Traducere și adaptare © 2023 Nicolae Sfetcu